poze si muzica NZ

Vida Natural Antes de entrar a ver como se puede criar las codornices, ya sea industrial o familiarmente, tenemos que saber algo previo acerca de estos animales, como lo que es su anatomía, de donde vienen, a que reino pertenecen, cual es su historia y su trascendencia a través del tiempo.

1.1 Caracteres Generales de las aves o Los caracteres comunes son:

o Son animales de temperatura constante y con aparato respiratorio pulmonar muy modificado por su adaptación al vuelo, lo que exige una gran ventilación.

o De cada pulmón dependen cinco sacos aéreos que se extienden entre los distintos órganos y penetran incluso en el interior de algunos huesos, lo que les permite reducir el peso de su cuerpo, que se prolongan en algunos casos al interior de los huesos. También actúan como refrigerantes durante el vuelo.

o La boca la tienen en forma de pico, sin dientes. Algunos poseen siringe, órgano que utilizan para emitir trinos.

o El ojo de las aves es por lo general muy desarrollado, calculándose que es 100 veces superior al del hombre.

o Las aves tienen buche donde almacenan el alimento, estómago y molleja con músculos que trituran el alimento.

o Su fecundación es interna y se reproducen por huevos que incuban.

o Algunas aves, las nidícolas, construyen nidos para sus crías. Otras, las nidífugas, no los necesitan.

o Todas las aves tienen alas.

1.2 Las alas El vuelo de los pájaros depende de sus alas. Las alas de las aves son sustentadoras y propulsoras, las planeadoras aprovechan las corrientes ascendentes. Las alas largas y puntiagudas permiten gran velocidad y autonomía, mientras que las alas cortas son apropiadas para vuelos cortos. Por ejemplo sus alas cortas le permiten el movimiento característico del colibrí. Las alas y la piel de un ave están cubiertas de plumas. Movimientos de las alas. Para mover las alas las aves poseen unos grandes músculos pectorales que al contraerse producen el batir descendente de las alas. Luego se rebaja la tracción de estos músculos y actúa el supracoracoideo, tirando del tendón en forma de polea y elevando las alas

1..3 Las plumas

La estructura de las plumas es compleja. Constan de un eje central, el cálamo o raquis, y de una porción ancha y aplanada el estandarte, que está compuesto de numerosas barbas de las que a su vez parten infinidad de pequeñas barbillas. Las barbillas de uno de los lados de la barba porta numerosos ganchos pequeños o ganchillos, que se engarzan a las barbillas próximas dando la textura normal de las plumas, continua y elástica. Una estructura tan compleja y delicada como lo es una pluma, requiere cuidados por parte del ave y en general todas dedican buena parte del día a mantener en buen estado su plumaje. Básicamente el cuidado del plumaje consiste en repartir cuidadosamente por las plumas la secreción grasa de la glándula uropigial, que se halla encima de la rabadilla. Con una leve presión del pico, la glándula segrega una cierta cantidad de grasa que luego se reparte por el plumaje.

1.4 El pico El pico presenta numerosas formas, es la parte que mayor variabilidad presenta en las aves, cambiando su forma según el biotopo y nicho ecológico utilizado por cada especie. Está formado por la prolongación de los maxilares y recubierto por sendas escamas modificadas. Dicho revestimiento córneo presenta un crecimiento continuo, para compensar el desgaste sufrido, que en determinados grupos, como los pájaros carpinteros (pícidos), es muy elevado (hasta 0,22 mm. por día). En relación a la longitud de la cabeza, el pico se considera largo, cuando lo es más que el resto de la cabeza, y corto cuando tiene menor longitud. Respecto a la forma puede ser: Ganchudo (carnívoros) cruzado (piquituertos); comprimido (gaviotas) deprimido (patos) en cincel (pájaros carpinteros) conirrostro (granívoras) agudo (insectívoras) lamelado (patos) espatulado (cuchara)

Gallinas y codornices

2..1 Comparación entre gallinas y codornices Aunque las gallinas y las codornices pueden ser muy parecidas ya sea físicamente o que pertenecen al mismo grupo o en productos, entre las dos existen varias diferencias que son : 1000 codornices ocupan el espacio de 100 gallinas. Tres huevos de codorniz equivalen a 1 de gallina. Una codorniz pone un huevo cada 22 horas, la gallina lo pone con un lapso de 26 horas. Un huevo de codorniz pesa 1 gramo, el de gallina 57 gramos. Para una docena de huevos de codorniz es necesario 300 gramos de alimento; para una docena de huevos de gallina requiere 2.2 kilos. El huevo de codorniz tiene 0.7% de colesterol, el de gallina 7%. La postura de la codorniz es constante y pareja durante todo el año, la gallina sufre períodos de baja postura. Las codornices no son atacadas por enfermedades infectocontagiosas, las gallinas sí. La postura de la codorniz se produce en la mañana, la gallina en la última hora del día. La codorniz se encuentra madura comenzar a poner huevos a los 42 días; la gallina en cambio a los 58. Una sola persona puede fácilmente encargarse de un criadero de codornices; en lo referente a gallinas, hacen falta al menos dos. Las codornices son aves muy antiguas provenientes de China, Japón y de Asia, desde siempre el hombre a intentado domesticar los animales y usarlos para su beneficio, por lo que en el caso de las codornices lo intentaron con 2 clases de aves, que según su nombre científico son: Coturnix-Coturnix y Coturnix Japónica. Después de varias pruebas llegaron a la conclusión que la mas adecuada es la Coturnix Japónica o la comúnmente conocida como codorniz, se dice que esta es la más adecuada ya que: Tienen mayor corpulencia y alcanzan siempre los pesos mayores (115-180 gr) Las hembras son mayores a los machos en 10-20 gr. Cumplen con las condiciones de buenas ponedoras: pecho alargado y abdomen amplio. Poseen una pigmentación que permite diferenciar las hembras de los machos fácilmente: las hembras tienen el pecho rojizo y a los machos se les distingue unas manchas rojas en el pecho a los 15 días de nacido. Alas cortas y débiles. Se adecuan a cualquier ambiente con una temperatura de 18-21°C. Además al criar este tipo de codornices se tiene la oportunidad de aprovechar cuatro grandes posibilidades que son : Producción de carne. Producción de huevos. Producción de subproductos como las plumas y el excremento. Reproducción de individuos. Anatomía Anatómicamente las codornices se presentan como una elipse en cuyas terminales se encuentra la cabeza y la cola, estas características son propias de las aves terrestres que al mismo tiempo son voladoras, permitiéndoles así encontrar refugio. Debido a la conformación elíptica que poseen les permite tener unas largas alas con unas potentes plumas remeras que les facilita un vuelo rápido y veloz arranque. Su cuerpo esta dividido en tres partes que son cabeza, tronco y extremidades.

3.1 Cabeza.- En la hembra la cabeza es esbelta y estilizada y posee una gran movilidad obre el cuello. Carece de todo tipo de formación cutánea y se halla recorrida por dos líneas amarillas que terminan en la base del pico. A los lados se encuentran los ojos que son de color café oscuro y pupila negra; párpados potentes y una membrana nictitante bien desarrollada. El cuello esta cubierto por plumas de color amarillo-rojizo y posee una gran movilidad, atrás de los ojos se encuentran las orejillas que están recubiertas por plumas, el color del plumaje del cuello determina el sexo del animal y permite que otros de su especie los reconozcan. Al final de la cabeza se encuentra el pico que es muy potente, el color de este va a variar según la familia.

3.2 Tronco.- Poseen un pecho ancho y profundo provisto de grandes masas musculares, sus costillas son arqueadas y carnosas. Cubierta por las plumas remeras primarias se encuentra la rabadilla en la se asientan el oviducto y el recto. Las ancas, ano y periné son similares a los de las gallinas. El tronco esta cubierto por plumas largas que son de color café-blanco , a los lados hay plumas de diferentes colores haciendo que se vean manchas de color café claro que asemejan espinas. En el macho el pecho es bastante diferente, las costillas no las tiene muy arqueadas, lo tiene menos desarrollado y el tórax es menos profundo. Asentado en la rabadilla se encuentra el aparato reproductor. 3.3 Extremidades.- Hay dos tipos de extremidades: las alas y las patas.

3.3.1 Alas.- En la hembra se encuentran menos desarrolladas, tienen tres plumas remeras primarias, 7 remeras secundarias y 10 u 11 remeras terciarias. Tienen un color gris oscuro jaspeado con tonos más claros. El ruido característico de estas aves al volar esta dado por el alula que es una ala suplementaria. En el macho el ala es más fina y desarrollada con plumas de tono rojizo y el alula también esta más desarrollado.

3.3.2 Patas.- Son robustas y potentes, la articulación tibio tarciana tiene gran amplitud, el metatarso es corto quedando a poca altura de la tierra. Poseen cuatro dedos, tres anteriores y uno posterior, están cubiertas por escudetes córneos. En el macho las patas son más largas y varia un poco el color. Las codornices pertenecen al grupo de las aves, por lo que son animales vertebrados con el cuerpo recubierto de plumas y con las extremidades anteriores transformadas en alas, y se reproducen por huevos. Su complejidad se halla casi en la cima del Reino Animal. Poseen gran independencia respecto al medio lo que les permite colonizar todo tipo de ambientes. Poseen una piel con una epidermis fina pero impermeable ayudada del revestimiento de plumas, esto impide que la evaporación del agua del medio interno sea importante. Además el sistema excretor, compuesto por un par de riñones situados en la región pelviana, con dos cortos uréteres que desembocan directamente en la cloaca, elimina ácido úrico en forma de una pasta blanca que se expulsa junto con las heces. La pérdida de agua es mínima y permite a las aves vivir en medios extremadamente áridos. Otro factor que limita la vida en medios terrestres es la temperatura. Las aves lo controlan manteniendo su cuerpo a una temperatura elevada y constante, obtenida a partir del metabolismo interno. La temperatura interna es próxima a los 40º C. El revestimiento externo de plumas, y la respiración son los medios de que se valen para regular esa temperatura ya que las aves carecen de glándulas sudoríparas. Las plumas aparecen en las aves fundamentalmente para evitar la fuga excesiva de calor y de manera secundaria como piezas para el vuelo. Son escamas, dérmicas modificadas que provienen de las que tuvieron los reptiles. La mayoría de ellas están adaptadas para volar.

CAPITULO II

CRIANZA DE LA CODORNIZ

Antes de preocuparse por los cuidados que se les va a dar a las codornices hay que tener en cuenta que el tipo de crianza puede ser a nivel de empresa, microempresa o casera; según esto va a variar el nivel de exigencia y de responsabilidad que se le debe poner. I ALIMENTACIÓN Un buen alimento es aquel en que están presentes todos los nutrientes en las proporciones necesarias para que las aves se desarrollen y produzcan huevos. La deficiencia de un nutriente puede retardar el desarrollo, disminuir la postura y hasta puede provocar susceptibilidad a enfermedades. Los nutrientes pueden dividirse en seis clases: agua, hidratos de carbono, proteínas, grasas, vitaminas y minerales. es conveniente recordar cuál es la diferencia que existe entre un alimento simple y otro balanceado. Así por ejemplo, el grano de maíz es un alimento simple pues no contiene la proporción suficiente de todos los nutrientes que permiten a una gallina producir huevos en forma continua. Este cereal es rico en hidratos de carbono y pobre en proteínas, vitaminas y minerales. Para compensar estas deficiencias se deben agregar otros alimentos simples, ricos en proteínas como la harina de soja, de girasol y harina de hueso y conchilla que aportan calcio y fósforo. Del correcto mezclado de distintas proporciones de alimentos simples se obtiene el alimento balanceado. Este balanceado si se desea se lo puede conseguir en tiendas agrícolas a un precio moderado o si se prefiere se puede preparar el alimento simple uno mismo, es cuestión de moler los granos de maiz seco, pero hay que compensar la falta de vitaminas con complejos vitamínicos que se los disuelve en el agua, las codornices deben tener un bebedero el cual este siempre con agua fresca y lleno. Este proceso se lo puede realizar a nivel domestico y/o de pequeña industria ya que no se esta dependiendo de estos productos para salir adelante, solo son una opción para consumir o comercializar a nivel familiar. A nivel industrial se necesita tener mucho mas cuidado y dedicación con los animales ya que siendo animales de gran precocidad y de un alto rendimiento en la producción de carne y huevos, requieren de suficiente alimento rico en proteínas, una dieta de alto valor nutritivo especialmente en proteínas del 22 al 24% como mínimo; la mayoria de tiendas agrícolas fabrican la comida especial para las codornices pero no siempre es facil su obtención, por eso existen otras opciones como alimentarse con alimento de pollitos (para los mas pequeños) y alimentos concentrado de ponedoras en jaulas (para los adultos). Es indispensable que dispongan de agua limpia y fresca durante todo el tiempo. Cada codorniz consume 23 gramos de concentrado. El peso corporal debe verificarse a las dos semanas después de recibir las ponedoras o sea al momento de iniciar la postura. Su peso promedio a esa edad deberá ser de 110 a 115 gramos. Los animales que estén por debajo de este peso 10 o 15 gramos, deben separarse en una jaula aparte para crear grupos homogéneos. Si las aves están demasiado pesadas, una reducción del 10% al 15% en la ración deberá rebajar su peso corporal. Si las aves están demasiado livianas, un aumento del 10% en su ración será necesario para obtener el peso corporal deseado. A los animales separados por bajo peso se les deberá suministrar durante cinco días vitaminas electrolíticas en el agua. Pero hay que tener en cuenta que las ponedoras con otras comidas no especificadas para codorniz, han demostrado serios trastornos digestivos y reproductivos que no solo disminuyen totalmente la postura sino que pueden incluso ocasionar la muerte de las aves.

Anexo1. Los complejos vitamínicos y proteínicos son muy importantes para el desarrollo y crecimiento optimo de las codornices, en el mercado actual existen varios tipos de complejos, ya sean fortificantes contra enfermedades, vitaminas anti-stress, etc, hay bastante donde se puede escoger y lo mejor que se puede hacer es disolver dos distintas medicinas en agua hasta que este medicamento se acabe y después dejar de darles por alrededor de un mes; luego se puede conseguir otros dos diferentes y seguir el mismo proceso. Haciendo esto se puede evitar que los animales estén propensos para todas las enfermedades que les acosan ya que Al igual que otras aves, pueden presentars en cualquier momento brotes producidos por coccidias, parásitos internos o externos o por virus. El canibalismo se presenta cuando los animales están en un espacio reducido, es decir cuando las jaulas o corrales están sobre cargados de población. En todo caso, si se observa la aparición de cualquier enfermedad, se deberán llevar los animales enfermos o muertos al centro de diagnostico, a la tienda agrícola más cercana o a un especialista en el tema. Existen varias enfermedades que les pueden atacar a las aves y en especial a este tipo, aquí están estas enfermedades: Bronquitis infecciosa

(Anexo 2) Cólera aviar Coriza infecciosa (Anexo 3) Encefolomielitisaviar Enfermedad respiratoria crónica (Anexo 4) Gumboro o Bursitis Influenza aviar (Anexo 5) Enfermedad de Marek New Castle Viruela aviar Todas estas enfermedades se las puede prevenir por medio de complejos vitamínicos, proteínicos y de un buen cuidado en lo que es alimentación e higiene. En caso de que alguna de estas enfermedades le ataque a un individuo, hay que tomar medidas y tratar de prevenirlas, pero para eso se necesita saber algo sobre la enfermedad y después si tomar medidas. II Condiciones ambientales Un factor muy importante para una mejor producción y menor riesgo de perder individuos son las condiciones ambientales, es decir la temperatura, humedad, luz, etc. Puede decirse que la codorniz es bastante aceptable a las condiciones ambientales, pero en su explotación domestica se obtiene mejores resultados en zonas cuyo clima esta enmarcado entre los 18 y los 30ºc con ambiente seco. Son muy sensibles a las temperaturas frías por lo cual no se recomienda su explotación en aquellos lugares donde la temperatura es bastante fría, especialmente en las noches. Las jaulas para cría deberán estar en sitios abrigados y sin corriente de aire; la mejor ubicación es un lugar fresco pero con suficiente iluminación. En lo posible es conveniente que les de algo de luz por la mañana temprano. Se debe mantener el galpón a una temperatura entre 18º y 24ºC, además de una humedad relativa entre el 60 y 65%, siempre evitando los cambios bruscos de temperatura. En climas cálidos se maneja la temperatura con ventiladores eléctricos, colocándolos de preferencia en la parte alta de las paredes para no ocasionar corrientes directas de aire sobre las codornices. El uso de cortinas puede emplearse para proveer un medio ambiente óptimo. La codorniz requiere de 4 horas extras de luz en países tropicales. De las 12 PM a las 10 p.m. que son las horas de mayor postura. Ojalá con luz fluorescente, 3 bombillos de 100 watt con intervalos de 4 mt son suficientes. La altura ideal que necesitan es de 500-1500 metros sobre el nivel del mar ya que son aves de meseta, pero este no es un factor indispensable ya que se adaptan a cualquier altura. También necesitan estar lo mas alejadas posibles del ruido que puede ser producido por carros, aviones, buses o cualquier tipo de ruido ya que este afecta directamente al tamaño de los huevos Pero hay que aclarar que todos estos cuidados se los tiene que hacer en la crianza industrial de codornices y ahí si se debe ser preciso, mientras que en la crianza domestica solo se necesita aproximar todos los valores. 2.1 Higiene Aunque las codornices sean bastante resistente a las enfermedades, es necesario mantener una higiene adecuada para evitar peligros y para esto se recomienda: Cambiar el agua todos los días y que esta sea fresca y limpia. Desinfectar a diario los bebederos. Mantener los animales en un lugar fresco y sin corrientes de aire . Alimentación adecuada y permanente a su disposición. (23 gramos por ave) Evitar la contaminación de los alimentos. Lavar bien y si es posible desinfectar los pisos y bandejas una vez por semana. Esto puede realizarse lavándolos en una solución a base de yodo. No permitir que personas extrañas manipulen los animales. En al caso de presentarse diarreas agregar de inmediato el agua fresca , ya que esta es esenciales para mantener a los animales en buenas condiciones. 2.2 Producción de huevos infértiles para consumo En la producción de huevos para consumo, no se requiere de la presencia del macho, más aún, es mejor no tener machos con las hembras ya que los huevos infértiles se conservan mejor, por no existir posibilidad que el embrión comience su desarrollo, por lo que se aconseja tener los en otras jaulas pero dentro del mismo galpón, para que con su canto incentiven la postura; en este caso se recomiendan 4 machos por cada 1000 hembras Para producir huevos para consumo, las hembras pueden alojarse en grupos de 30 a 40 en cada piso de la batería (módulo), y esta debe tener el piso inclinado a su frente libre en la parte inferior, para permitir que los huevos salgan al exterior y caigan en el reten que tiene en el fondo de la jaula, donde serán recogidos con facilidad. La recolección de los huevos se debe hacer dos veces al día en la mañana, y por la tarde, ya que los animales no ponen a la misma hora. Una vez recogidos, se deben eliminar los que presentan roturas o estén sucios y los demás almacenarlos en un sitio fresco hasta el momento de su venta. Se debe estimar una recogida diaria que oscile entre 70 y 90% de los animales en postura, variando esto de acuerdo a la edad de los animales. Las hembras para postura no deben tenerse más de dos años, (lógicamente que en el segundo año la postura baja considerablemente) al cabo de este tiempo deberán ser eliminadas y vendidas para el consumo.

2.3 CODORNAZA. El estiércol de la codorniz llamada codornaza puede ser utilizado como abono orgánico, alimentación para rumiantes, alimentación para peces. La codornaza posee una mayor proporción de nitrógeno que el estiércol de ganado vacuno, bovino o porcino. Se lo puede usar de 2 formas : Alimento Para Cerdos o Novillos. (para 1 tonelada): 400 kilos de codornaza seca. Abono Orgánico: La codornaza se puede revolver con tierra negra o se puede diluir en agua y regar las matas directamente. Es importante que la codornaza no se suministre directamente a las plantas ya que las puede quemar. El éxito de su comercialización esta en garantizar que es 100% pura, es decir que no contenga ningún tipo de sustancia química y se la puede vender en sacos de 30 o 40 kilos. III. JAULAS E INSTALACIONES 3.1 Las Instalaciones y jaulas Necesarias para la industria. Según E. Bissoni1, para lograr una buena crianza la elección del lugar es lo más importante. Es aconsejable reacondicionar lugares o aprovechar espacios que antes tuvieron otro uso. Resultan ideales los sitios con posibilidades de cerramiento, galpones o habitaciones. Cuando se instala el cobertizo de alojamiento, deben tenerse en cuenta ciertas condiciones de luminosidad, ventilación y humedad. Tomar en cuenta el reflejo de la luz del sol estimula la fijación de calcio en los huevos. El terreno para ubicar la granja debe estar lo más alejado posible de casas de habitación, de otras granjas y de futuros centros urbanísticos, turísticos, etc., para evitar, entre otras cosas, el contagio de enfermedades entre animales y hacia el ser humano. 1.- E. Bissoni, Cria de la codorniz, Buenos Aires- Argentina, editorial Albatros SACI, 1996 En todo momento es necesario disponer de electricidad y de una buena fuente de agua potable, para llenar las necesidades fisiológicas de las aves y de la limpieza de los galpones y equipo. El tipo y calidad de construcción de un galpón, depende de las condiciones climáticas del lugar, de la finalidad de la producción y de los medios económicos con que se cuente. El galpón debe ser construido en lugares secos, terrenos bien drenados, y preferiblemente en sitios donde el sol penetre varias horas durante el día y esté protegido de fuertes corrientes de viento. Para el buen funcionamiento de la granja es necesario que los galpones tengan amplios aleros, especialmente en zonas húmedas; buena ventilación, acondicionamiento para los bebederos, comederos, nidos, luz eléctrica, fuente permanente de agua potable y una buena cubierta de piso. La construcción ideal de un galpón debe tener un zócalo o pared de bloques de concreto con un mínimo de 60 a 80 cm de altura, sobre el cual se coloca los horcones de madera o „perlings” de 1,20 m; para una altura total de 1,80 m, desde el piso hasta el techo. El espacio abierto de la pared se forra con malla metálica (tipo ciclón o soldada), con huecos de unos 2,5 cm. El piso de tierra se puede apelmazar y ser utilizado en esta forma, aunque por razones sanitarias es preferible chorrear una capa con concreto, de un espesor (5 a 6 cm) que no se quiebre con facilidad y dure muchos años, y que además permita efectuar una buena lavada. El material más recomendable para la cubierta del techo es el zinc corrugado, por su mayor durabilidad y facilidad de colocación; no obstante se puede usar cualquier otro producto como tejas de barro, fibrocemento, etc. El tipo de galpón se debe ajustar a la actividad (crianza/desarrollo o crianza/producción de huevos) y al número de animales que se desea tener. Cuando el galpón tiene más de seis metros de ancho, se recomienda el techo de dos aguas, para que no sea muy alto y porque le brinda mayor protección al impedir la entrada de lluvia y viento. Las dimensiones del galpón dependen básicamente del número de animales que se desee tener, de la topografía del terreno y de los materiales disponibles. Si no se tienen los conocimientos básicos de construcción, es mejor consultar con algún técnico o constructor, quien le pueda dibujar el plano del galpón y hacer el presupuesto respectivo. Lo lógico en todo caso, es que no haya desperdicio de materiales, como cortar lo menos posible la madera, perlings o las láminas de zinc. Hay que tratar de utilizar la mayoría de los materiales en las mismas dimensiones en que se comercializan. En zonas de clima caliente se deben alojar unas diez codornices por metro cuadrado, mientras que en clima frío se puede tener una densidad de quince a diecisiete aves por metro cuadrado. La instalación de jaulas decide el éxito, la mediocridad y hasta el fracaso de manejo de la crianza y explotación de criaderos de pequeños animales como son las codornices. Las jaulas están construidas con materiales tan resistentes como el acero y el hierro galvanizado. el enrejado es vertical y en el frente se encuentra una puerta accionada por resortes que permite una absoluta comodidad al manipular las aves. El piso también compuesto por una reja metálica, posee un decible del uno por ciento para lograr que los huevos se deslicen hasta el sostén exterior de cada compartimiento. Las dimensiones de las jaulas están normalizadas de manera tal que puedan ser ubicadas una encima de otra como si fueran baterías. en cada unidad lo ideal es albergar cómodamente veinte animales ya que las medidas son 1.20 mts. de largo por 80 cm de ancho y 40 cm de alto. Una batería compuesta por 6 jaulas (llamadas BOC) puede ubicarse fácilmente en una superficie de 1.50 mts. Cuadrados. Estas jaulas poseen características standart que permiten su transporte, instalación modular inmediata y un manejo simple y cómodo de las aves. Están diseñadas especialmente para que el alimento y los excrementos no tengan contacto entre sí. Poseen además sistemas de bebederos automáticos que se conectan a una red de agua corriente. 3.2 Instalaciones y jaulas necesarias para el hogar. A nivel casero no se necesita contar con un galpón ya que el número de individuos no va a ser tan alto, lo que se necesita es tener un lugar que este protegido de la lluvia, de las mascotas y de roedores que pueden tratar de atacar a las aves. Hay que limpiar de hiervas un área aproximadamente de 2m x 2m ( el tamaño puede cambiar según el número de codornices que se pretenda tener), se clavan 4 palos que van a servir de columnas para la malla que se pone alrededor; es recomendable cavar unos 30 cm y colocar malla delgada en el piso y cubrirla nuevamente con tierra, esto va a evitar que roedores logren entrar a la jaula por medio de túneles. Sobre los 4 palos base se clavan otros dos palos del largo de la jaula y sobre ellos se pone la cubierta de la jaula que también puede ser de malla, pero esta ves se la pone cruzada para facilitar el acceso a coger los huevos y para alimentarles, también hay que poner alguna caja de cartón en un sitio de la jaula para que se metan ahí y la usen a manera de casa. Con esto ya se puede recibir los primeros 40 individuos. Unos factores muy importantes que hay que tomar en cuenta son que al momento de recibirlas, suministrar agua con un poco azúcar durante las tres primeras horas, al cambiar esta agua, suministrar agua con vitaminas durante los tres primeros días. Es conveniente no suministrar concentrado durante las dos primeras horas ya que las aves por el estado de estrés causado por el viaje pueden impactarse y ahogarse con el alimento. Cuidar la ventilación en el alojamiento, no dejando puertas o ventanas abiertas que podrán dar paso a corrientes de aire o servir de entrada a insectos o aves. La codorniz no necesita vacunas, sin embargo, existen patologías que pueden ser transmitidas por otras aves, por esto, es conveniente consultar al médico veterinario para determinar la incidencia de estas patologías en la zona. Cascarilla de arroz, viruta revuelta con cal, es lo más aconsejable en las bandejas de excrementos para poder utilizar mejor el abono. La pureza del agua en el plantel es de gran importancia. Si no se usa bebederos automáticos de copa, se debe lavar diariamente con esponjilla y desinfectante yodado los canales. El tránsito de vehículos y personas, amenazan constantemente las entradas de bacterias. Hay que cambiar constantemente la tierra del fondo para evitar la acumulación de amoniaco que puede afectar a las vias respiratorias del animal, esta tierra se las puede poner en las plantas del jardín pero hay que mezclarla con mas tierra para evitar malos olores. Al hacer la mayoria de estas cosas se va a asegurar que ningun individuo muera por causa del viaje, después hay que esperar con un poco de paciencia porque se demoran unos cuantos meses en poner sus primeros huevos, pero ese tiempo se lo puede aprovechar viendo cuales van a ser los cuidados que se les va a tener que dar a los huevos, siempre y cuando estos vayan a ser utilizados para incubarlos ya que para consumo no se necesita dar ningún cuidado a los huevos.

3.3 Colocación de la Jaula Estan ubicadas en módulos de 5 jaulas, (una jaula encima de la otra) cada jaula de 3 compartimientos y en cada compartimiento 7 a 10 aves, dependiendo del clima de la región, Así serán de 21 a 30 aves por jaula y de 105 a 150 aves por modulo. Las jaulas deberán ser metálicas para permitir una limpieza perfecta. Las rejillas del piso de las jaulas con una abertura no menor de 10 mm. Tampoco es recomendable que dicha abertura sea muy ancha ya que los animales pueden meter allí sus patas y lastimarse. La capacidad de la jaula por cada mt2 es de 60 codornices. Para cada 1.000 aves en jaula se necesitan 35 mt2 de galpón haciendo módulos de 5 pisos y dejando corredores de 1.25 mt. entre las líneas de módulos. Es conveniente emplear siempre el sistema de piso inclinado “Roll Way” para facilitar la recolección de los huevos. Las bandejas estercoleras, así como los comederos y bebederos plásticos son más recomendables. En instalaciones de más de 10.000 ponedoras, se recomienda el sistema piramidal, para facilitar la recolección del estiércol y una gran visibilidad sobre las aves. Claro que se requiere mucho más espacio en el galpón; 40 x 8 mt. aproximadamente para 10.000 aves. El estiércol se recoge mensualmente. IV El Cuidados de los huevos Es muy importante el tratamiento que reciban los huevos destinados a la incubación. Es menester tratarlos con delicadeza por la facilidad de su ruptura, además deben retirarse de las jaulas al menos dos veces por día. En épocas de calor es conveniente realizar la recolección de los huevos 3 o 4 veces al día. La codorniz japonesa, al contrario de lo que ocurre con la gallina, pone más huevos en las últimas horas de la tarde y en las primeras de la noche. Los huevos destinados a la incubación deberán ser mantenidos en ambientes frescos y limpios, a una temperatura aproximada de 15º C y con un 75 por ciento de humedad relativa. El tema de la temperatura es algo complejo. A veces huevos que llevan dos o tres días de puestos al incubarse sólo brindan un 20 por ciento de pollitos. Posiblemente esto se deba a que en algún momento antes de ser introducidos en la incubadora hayan estado expuestos a altas temperaturas provocando que el proceso del huevo comenzase con anticipación causando la muerte del embrión. Lo ideal es poseer un sala de incubación con cámara de conservación de huevos pero, en general, los criadores de codornices no cuentan con estas comodidades, en consecuencia, debemos tener más cuidado y estar muy atentos. No es conveniente que los huevos que entran en la incubadora tengan más de siete días de postura ya que a medida que transcurren los días disminuye el porcentaje de nacimientos reduciendo las posibilidades de mantenerse en el pretendido promedio del 80 por ciento. De no realizar el manejo adecuado existe una mortalidad de embriones que se presenta principalmente, a los tres días de introducir los huevos en la incubadora y poco tiempo antes de producirse la eclosión. Son muchos los factores que inciden sobre la fertilidad e incubabilidad de los huevos, como la relación entre sexos, la edad de los reproductores y las condiciones de crianza. Tener en el plantel un macho cada tres hembras es una relación adecuada para obtener una fertilidad aceptable. También la luz, la temperatura, el espacio, la de los animales, el despicado, peso de los huevos, los períodos de almacenamiento previos a la incubación, las condiciones de cría, etc., son factores que inciden, en mayor o menor grado, sobre la fertilidad. Los machos pueden dejarse permanentemente con las hembras. La ventaja de este manejo es el máximo de fertilidad posible del plantel y la desventaja, el aumento del picaje, la agresividad del macho, el desplume, etcétera. Una indicación que no puede ser pasada por alto es la tranquilidad que debe reinar en las instalaciones de las ponedoras. Los trabajos diarios de revisión, limpieza y lavado de bebederos, evacuación de excrementos y recolección de huevos deben efectuarse a la misma hora, preferiblemente temprano en la mañana. La codorniz no requiere despique. El sistema de bebederos automáticos es muy recomendable para agilizar el manejo. Un bebedero de copa, para cada quince ponedoras es el punto perfecto. Quien maneja las ponedoras debe usar el mismo color de vestimenta para que los animales se acostumbren a el. El manejo debe ser lento sin carrera ni ruidos. Se recomienda 4 machos en jaulas pajareras, separados por cada mil ponedoras, para que con su canto estimulen la postura y tranquilidad del plantel. Si no se sigue este consejo el resultado es una disminución en la producción de huevos, pero esto no quiere decir que van dejar de poner huevos, pero podrían poner mas si se sigue este consejo

. CAPITULO III

Inversión Para poder entender cuanto va a ser la ganancia primero hay que ver y entender todos los costos que implica la inversión y los costos que se van a tener que saldar durante todo el proyecto. Estos valores van a variar según cada caso específico ya que este proyecto esta basado en una experiencia particular pero con esto se puede dar un valor aproximado y crear una idea de lo que puede ser al principio pero siempre con la meta de hacer crecer el negocio. En estos cuadros están los valores de lo que seria la pre y post producción, lo que hay que tener en cuenta es que el valor de la pre producción es de una sola vez o al menos hasta que se decida agrandar el lote. I Inversión 1.1 Costos antes de la producción. ITEM PRECIO UNITARIO CANTIDAD UTILIZADA $ INVERSIÓN Preparación del espacio N/D N/D 0.00 Malla para piso (malla tejida) $ 3,05 m2 5,12 m2 $ 15, 64 Malla para paredes (malla soldada) $ 3,14 m2 7, 83 m2 $ 24, 58 Parantes o columnas $ 0,70 1 $0,70 Bebederos $ 2,50 1 $ 2.50 Comederos $ 3,00 1 $ 3.00 Sitio para dormir $ 0,30 1 0,30 Codornices $ 1,50 30 $ 45.00 Varios N/D N/D $ 5.00 TOTAL $ 96, 82 Este cuadro muestra los costos de todo lo que seria la inversión en todo lo que es materiales e implementos para la construcción de la jaula, también detalla el precio por individuo dándonos el total de todo lo que vendría a ser la inversión. El item varios siempre va a variar un poco ya que va a depender de la persona que vaya a realizar el proyecto ya que dentro de este esta todo lo que vendría a ser clavos, alambres, tachuelas, etc. y esto siempre va a variar. 1.2 Costos de producción ITEM CANTIDAD COSTO COSTO MENSUAL Alimento 25 lb. $ 4.00 $ 8,00 Agua 1 L $ 0,50 $ 0,50 Vitaminas 50 gr o una bolsa $ 1,50 $ 1,50 Antibióticos 50 gr o una bolsa $ 1.50 $ 1,50 Embalaje 30 $ 0,50 c/u $ 15,00 TOTAL $ 16,5 Este cuadro nos indica el precio de las cosas que van a ser siempre necesarias y que no hay como dejar de dar algo de esto a las aves porque puede causar enfermedades e incluso la muerte de las mismas. De este cuadro hay como sacar el valor del embalaje si no se quiere comercializar el producto lo cual va a crear que no se obtenga la ganancia total que se puede tener. II Comercialización y ganancia Producción en condiciones optimas (30 codornices) Producción en condiciones no optimas (30 codornices) Producción mensual en condiciones optimas (30 codornices) Producción mensual en condiciones no optimas (30 codornices) + 30 huevos diarios 20 huevos diarios 900 huevos mensuales 600 huevos mensuales Valor en el mercado (20 unidades) Valor propio (20 unidades) Recursos obtenidos mensualmente en condiciones óptimas Recursos obtenidos mensualmente en condiciones no óptimas $ 1,44 $ 1,30 $ 58,5 $ 39 Las condiciones óptimas para las ponedoras son las que cumplen con: tener luminocidad, ventilación y/o calefacción (según el caso); deben haber 10 animales en una jaula de 70cm x 30cm, limpiar la jaula cada 15 días y deben tener una luminosidad por 14 horas diarias. Solo siguiendo estos pasos a la perfección se va a lograr tener una producción óptima. Este cuadro indica los recursos que se pueden obtener y la cantidad de huevos que estas aves pueden poner en su vida útil, estos valores siempre van a depender de la cantidad de individuos que se tenga. Hay que aclarar que este estudio esta basado en condiciones no optimas para las codornices, con una inversión sin necesidad de préstamo y con intereses a corto plazo de incrementar el lote de codornices. El costo total del proyecto seria de $ 113,32 pero este valor se divide en dos partes que son: $ 96,82 Este es un valor único, es decir que una ves hecho todo no se va a tener que volver a pagar, solo recuperarlo por medio de la producción, este valor se llama la inversión. $ 16,50 Este es un valor que va a ser continuo ya que es basado en los cuidados diarios que se les tiene que dar a las aves y también en el embalaje que se lo va a necesitar mensualmente según la producción. Si la producción se la realiza en condiciones no optimas se recuperaría en un mayor tiempo la inversión ya que si se gana $ 39,00 de esto hay que restarle el costo de la producción y quedaría una ganancia de $ 22,5 con la cual en 5 meses se recuperaría la inversión y a partir del sexto mes todo seria ganancia. Las codornices pueden llegar a poner, como mínimo 260 huevos anuales, pero esto no lo van a hacer para siempre así que a partir del tercer año de la primera puesta ya hay que comprar otro lote de codornices y preferiblemente el doble de las que se tenia al principio para así duplicar las ganancias, lo que es importante es que no hay que juntar al antiguo con el nuevo lote ya que las antiguas van a dejar de poner huevos en poco tiempo mientras que las nuevas en cuatro meses van a empezar a poner, con esto se asegura una producción continua. A las aves viejas se las puede usar para sacar codornaza que también es apetecido por la gente que se dedica a la siembra de árboles. IV. Conclusiones y recomendaciones Las codornices como especie pertenecen al gran grupo de las aves y como tales tienen sus rasgos característicos tanto físicos como anatómicos, pero esto no significa que sean como cualquier otro tipo de aves, las codornices al igual que todas las otras aves son diferentes entre especies, es decir que una codorniz es muy diferente que las otras especies de aves . Para poder criar codornices hay que tener bastante dedicación porque son aves muy delicadas y que se estresan fácilmente por lo que hay que tener paciencia y un horario fijo para todo lo que se refiere a alimentación, cuidados tanto de los huevos como de los individuos; por eso es recomendable que solo una persona sea la encargada de recoger los huevos y de alimentar a los animales. Los productos que se puede aprovechar de las codornices van a ser rentables siempre y cuando se siga con todo lo dicho acerca de las jaulas, condiciones ambientales, higiene, etc. haciendo todo esto bien se garantiza una producción máxima de huevos y junto con ellos vienen las ganancias, pero siempre hay que tener en cuenta que se puede agrandar cada que se pueda y quiera la cantidad de individuos y como es lógico las ganancias van aumentar. Este tipo de negocio siempre va a necesitar que se dedique algún tiempo, ya sea en el día o en la noche y nunca hay como descuidarse. La generación de recursos siempre va a depender del número de individuos que se tenga, por eso al principio la ganancia no va a ser muy significativa, pero puede servir de ejemplo para ver si se aumenta el lote o simplemente quedarse con las que se tiene y no comercializar los productos, simplemente que sean propios del hogar. Como este trabajo fue realizado basándose en experimentos propios, pero a nivel doméstico, los costos de inversión van a poder variar dependiendo de cómo y que tipo de materiales se les va a emplear en la construcción de jaulas y en los bebederos y comederos, por ello los datos dados en este proyecto son una buena guía pero es muy recomendable que cada persona use su imaginación en como y de que construir la jaula, siempre pensando en la comodidad de los animales. La crianza de codornices a diferencia de criar cualquier otro tipo de aves es mejor ya que las condiciones en las que el animal puede producir no siempre tienen que ser las óptimas para que produzca, además no necesitan de un cuidado muy cauteloso y las instalaciones son fáciles de limpiar. Por estos motivos el criar codornices es algo que no va a tomar mucho tiempo por lo que cualquier persona que tenga un espacio subutilizado en su patio lo puede realizar sin ningún problema y hasta puede convertirse en un hobby. Bibliografí a Bissoni E, Cria de la codorniz, Buenos Aires, Editorial albatros SACI, 1996. Ortiz, Fernando, Introducción a las aves del Ecuador, FECODES, 1991. Enciclopedia Monitor, Tomo # 4, Barcelona, Salvat editores, 1970. Enciclopedia Salvat, Tomo # 3, Barcelona, Salvat editores, 1973. Enciclopedia electrónica Encarta, 2000. http://www.google/codornices/crianza.com http://www.geocities/ codornices.com http://www.geocities/ aves/gallinas.com http://www.codornices.com

Publicat în agricultura

crapul

•iunie 12, 2011 • Lasă un comentariu

INTRODUCERE 1.1. BIOLOGIA ŞI ECOLOGIA CRAPULUI (CYPRINUS CARPIO-LINNE) Din punct de vedere sistematic, specia Cyprinus carpio-Linne face parte din subîncrengătura Gnathostomate, supraclasa Pisces, clasa Osteichtyes, subclasa Actinopterygii, supraordinul Teleostei, ordinul Cypriniformes, familia Cyprinidae, genul Cyprinus (FEIDER. Şi colab., 1972) Istoria creşterii crapului se pierde în negura timpului. Unii autori consideră că încă înainte de anul 2000 î. Hr. creşterea acestei specii era dirijată de către om. În primul tratat de acvacultură ce datează din anul 475 îHr., Fan Li descrie pentru prima dată “bătaia “ crapului şi apreciază direct o afacere profitabilă creşterea acestei specii în captivitate. Din însemnările lui Aristotel şi Plinius reiese că atât grecii cât şi romanii cunoşteau bine crapul (BARDACH, 1972). În Europa crapul atrăit înaintea perioadei glaciare. Condiţiile naturale prielnice s-au limitat la zona temperată, între paralelele de 50-51O, însă s-a răspândit şi în alte zone ale globului, ajungând până în Indochina, iar mai recent şi în America de Nord. În Anglia a fost introdus şi aclimatizat în anul 1514. În Japonia a fost introdus în anul 1904, iar în SUA din anul 1877. Între timp a mai fost aclimatizat şi în Amerca de Sud, în Africa, iar mai recent şi în Australia. În ţara noastră, crapul este peştele cel mai răspândit. El trăieşte în faţa gurilor Dunării,în toate lacurile litorale, în Dunăre şi bălţile sale de inundaţie, din partea inferioară a tuturor râurilor noastre, în zona colinară, în lacuri, iazuri şi heleşteie. Acestă specie preferă apele dulci, stagnante sau slab curgătoare. Se poate întâlni şi în ape salmastre oligohaline (0,6-5 săruri / l apă). Apele neutre, uşor acide sau uşor alcaline sunt favorabile creşterii crapului (BURA şi colab. , 1995). Puţin pretenţios la conţinutul în oxigen al apei, crapul suportă un deficit de până la 3,5 mg O2 / l apă (POJOGA, 1977) Crapul se dezvoltă bine la temperaturi ale apei cuprinse între 18-28oC. Sub 10-12oC crapul nu se mai hrăneşte, iar peste 30oC se hrăneşte foarte puţin. Hrana crapului este foarte variată, fiind constituită din fitoplancton şi zooplancton pentru puiet; benton ( larve de insecte, virmi, moluşte mici), resturi vegetale, seminţe de plante acvatice, plante submerse şi chiar puiet de peşte, pentru celelalte categorii de vârstă. Iarna crapul nu se hrăneşte, trecând în “somnul de iarnă”. Conform opiniei lui POJOGA (1977), în această perioadă, masa corporală scade cu 5-15%. În apele naturale, crapul sălbatic creşte relative repede (tabelul 2). Acesta atinge în medie 25-27 cm lungime, dar s-au pescuit şi exemplare de 1m. Tabelul 1 Ritmul de creştere al crapului sălbatic (după PAPADOPOL, citat de KASZONI, 1974) Vârsta (ani) Lungimea (cm) Masa corpoarlă (kg) 1 15 0,088 2 22,6 0,286 3 29,9 0,640 4 37,1 1,190 5 43,6 1,893 6 48,0 2,495 7 52,3 3,192 8 57,1 4,108 9 61,8 5,156 10 65,3 6,042 Graficul 1 Reprezentarea grafică a ritmului de creştere a crapului sălbatic pe o perioadă de 10 ani (după KASZONI, 1974 – modificat) Ritmul de creştere al crapului selecţionat, crescut în iazuri şi heleşteie, este mai mare, decât cel al celui sălbatic, datorită furajării suplimentare şi a condiţiilor de mediu favorabile. Maturitatea sexuală se instalează de obicei la 2-3 ani pentru masculi, respectiv la 3-4 ani pentru femele. Reproducerea crapului are loc succesiv în 3-4 etape între lunile mai-septembrie. Primăvara când apa are o temperatură de 18-20oC peştii depun prima pontă, cea mai importantă, reprezentând 75% din total. Reproducerea crapului, denumită şi “bătaie”, se realizează în zorii zilei, în locuri cu apă liniştită, puţin adâncă şi cu vagetaţie abundentă (BURA şi colab.,1995). Prolificitatea (numărul de icre / femelă) depinde de mai mulţi factori, printre care cei mai importanţi sunt vârsta şi masa corporală a peştelui. După KASZONI (1974), o femelă de crap de 5-8 ani depune între 600000-800000 icre. În general, se apreciează că numărul de icre raportat la 1 kg masă corporală variază între 120000-200000 bucăţi. Icrele sunt de formă sferică, cu diametrul intre 1,4-1,8 mm, de culoare galben-verzuie, transparente, aderente pe toată suprafaţa lor, proprietate ce la înlesneşte fixarea pe suportul vegetal. Fecundaţia este externă, iar dezvoltarea embrionară dureză între 3-6 zile, în funcţie de temperature apei (cea optimă fiind de 20-21oC) (BURA şi colab., 1995). Sacul vitelin al larvei de crap se resoarbe la vârsta de 10 zile, perioadă în care larva nu se hrăneşte activ. După primele 10 zile de viaţă larva începe să se hrănească activ şi devine alevin. Acest stadiu durează până la vârsta de 20 de zile când apar primii solzi. Intervalul dintre 20 şi 45 zile, corespunde perioadei de prepui, iar după 45 zile până la maturitatea sexuală crapul este în perioada de puiet (REBREANU şi colab., 1991). În economia piscicolă a ţării noastre,crapul joacă un rol important, fiind cea mai răspândită specie de peşte a apelor noastre. Pe baza crapului sălbatic, prin selecţie şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi hrană, s-a obţinut crapul de cultură. Acesta prezintă un ritm de creştere mult mai rapid decât crapul sălbatic. Astfel, la trei veri crapul sălbatic ajunge la 0,640 kg, iar cel de cultură poate depăşi 2 kg (BURA şi colab., 1995). 1.2. DATE BIBLIOGRAFICE PRIVIND CONSTRUCŢIILE ŞI INSTALAŢIILE HIDROTEHNICE NECESARE PENTRU O CRESCĂTORIE CIPRINICOLĂ SISTEMATICĂ Bazinul de apă sistematic poartă denumirea de heleşteu şi stă la baza complexelor sistematice, ciprinicole şi salmonicole. Heleşteul este construit prin îndiguirea unui teren plan, alimentat cu apă gravitaţional sau prin pompare. Alimentarea cu apă şi evacuarea sunt dirijate. Alimentarea bazinelor ciprinicole făcându-se nai mult gravitaţional, rezultă că terenurile supuse acestor amenajări trebuie să fie situate la o cotă inferioară nivelul apelor mici ale sursei la punctul de priză. Despre natura terenului se poate spune că terenurile proprii agriculturii sunt proprii şi pisciculturii ( BURA şi colab. ,1995 ). Pământul necesar construirii digurilor trebuie procurat din afara incintei indiguite, pentru a nu îndepărta stratul fertil de pe fundul bazinelor. Fiecare heleşteu are o gură de alimentare şi o gură de evacuare, iar pentru înlesnirea pescuitului, un bazin de pescuit, amplasat în interiorul sau exteriorul heleşteului, care face corp comun cu gura de evacuare, precum şi groapa pentru concentrarea peştelui, situată în faţa acesteia, în cazul bazinelor de pescuit exterioare. Pentru transportul hranei şi al peştelui în perioada pescuitului, digurile sunt amenajate cu drumuri carosabile. Amenajarea complexelor sistematice este condiţionată de factori biologici şi hidrotehnici care duc la următoarele principii: Principiul biologic urmăreşte asigurarea condiţiilor optime în perioada de dezvoltare a peştilor, în bazine cu suprafeţe şi adâncimi diferite de apă pentru fiecare vârstă. Principiul hidrotehnic urmăreşte realizarea principiului biologic, prin dirijarea apei pentru fiecare bazin în parte, ca debit, nivel de reţinere, reglare şi scurgere. Complexele sistematice au următoarele caracteristici: -sunt situate totdeauna în afara albiei minore a apelor curgătoare -reprezintă o grupare de bazine cu regim de alimentare şi evacuare independente pentru fiecare bazin -alimentarea cu apă se realizează prin derivaţie -este posibilă reglarea nivelului apei după nevoile piscicole ale fiecărui bazin -scurgerea completă a bazinului este posibilă şi necesară anual ( BÂRCĂ, 1962). 1.2.1 CONSTRUCŢII HIDROTEHNICE DIN CRESCĂTORIILE CIPRINICOLE SISTEMATICE 1.2.1.1. Digurile Digurile au rolul de a determina o anumită suprafaţă de teren şi de a reţine apa pe terenul îndiguit. Digurile se construiesc în rambleu,utilizându-se pământul rezultat din săparea canalelor sau din gropi de împrumut. Digurile trebuiesc construite în aşa fel încât să nu lase să treacă apa prin corpul lor şi să fie cât mai bine încastrate în subsolul impermeabil. Terenul pe care se execută trebuie să fie curăţat de stratul vegetal, iar pentru consolidare, digurile se vor înierba fie cu brazde de iarbă, fie prin însămânţare cu anumite specii de plante. Digurile în funcţie de poziţia lor în cadrul amenajării piscicole, pot fi diguri de centură şi diguri interioare. Digurile de centură încojoară amenajarea piscicolă de jur împrejur,iar cele interioare, compartimentează amenajareaîn heleşteie. 1.2.1.2. Canalele Canalele reprezintă construcţii hidrotehnice prin care apa este dirijată în interiorul unei amenajări piscicole. Din punct de vedere constructiv, canalele pot fi de două tipuri: canale deschise; canale închise. 1.2.1.2.1. Canalele deschise Canalele deschise constituie terasamente în rambleu sau debleu, în funcţie de relieful terenului şi de rolul pe care să-l îndeplinească în cadrul amenajării. Canale de alimentare au rolul de a dirija apa de la sursă înspre compartimentele amenajării piscicole. De la sursa de apă pleacă un canal de alimentare principal, din care se desprind altele secundare, terţiale, care vor alimenta fiecare heleşteu în parte. Canalele principale se construiesc de obicei între diguri, în rambleu, deoarece transportă debite mari de apă. Canalele de alimentare secundare, transportând debite relativ reduse, amplasarea lor se face de obicei pe coronamentul digurilor interioare, ceea ce favorizează căderea gravitaţională a apei în heleşteiele pe care le alimentează. Canale de evacuare au rolul de a capta apa rezultată din evacuarea debitelor de primire şi golire, dirijând-o către colectorul situat în afara amenajării (BÂRCĂ şi SOILEANU, 1967). Pentru ca acest lucru să fie posibil, cota fundului canalelor de evacuare trebuie să fie mai joasă decât cea a heleşteielor. În general canalele de evacuare se construiesc în dembleu, la o cotă inferioară corpului orizontal al călugărului cu minim 0,3 m. Canale drenoare au rolul de a ajuta la evacuarea completă a apei din heleşteie, deoarece se construiesc în interiorul acestora prin săpătură. Ele au cota fundului situată cu minim 0,5 m sub cea a fundului de heleşteu. 1.2.1.2.2. Canalele închise Canalele închise sunt reprezentate de conducte, care au rolul de a dirija apa în interiorul unei amenajări piscicole cu un minim de pierderi. Canalele închise sunt folosite în amenajări piscicole care nu dispun de debite mari de apă, cum sunt cele alimentate prin pompare. 1.2.2 INSTALAŢII HIDROTEHNICE DIN CRESCĂTORIILE CIPRINICOLE SISTEMATICE Instalaţiile hidrotehnice întrebuinţate în amenajările piscicole servesc la reglementarea circulaţiei apei în bălţi, iazuri şi heleşteie, precum şi la canale şi gârle care deservesc aceste bunuri. Ele sunt încadrate în corpul digurilor şi barajelor sau în grindurile şi malurile bazinelor piscicole naturale. Prin intermediul acestor instalaţii, bazinele de apă naturale sau artificiale pot fi valorificate în mai bune condiţii, datorită posibilităţii de a stăpâni şi a dirija după nevoile producţiei factorul apă. Pentru ca instalaţiile hidrotehnice să poată contribui la sporirea producţiei piscicole, ele trebuie astfel concepute, încât să corespundă tipului de amenajare, să aibă o durată cât mai mare de funcţionare şi să poată fi manipulate cu uşurinţă. Materialele întrebuinţate în instalaţiile amintite sunt betonul, lemnul, fierul, piatra şi cărămida. Instalaţiile hidrotehnice sunt grupate, după funcţiunile pe care le îndeplinesc în: -instalaţii de alimentare cu apă a bazinelor; -instalaţii de reglare a nivelului, primenirea şi evacuarea apei din bazine; -instalaţii pentru traversarea obstacolelor; -instalaţii de pescuit. Instalaţiile de alimentare cuprind două tipuri: instalaţii de alimentare cu acţiune orizontală şi cu acţiune verticală. Cele dintâi pot fi închise (tubulare) sau deschise (canale), ultimele sunt numai tubulare şi sunt întrebuinţate numai la amenajările sistematice. În cele ce urmează este dată o clasificare a instalaţiilor hidrotehnice după funcţiunile pe care le îndeplinesc: Instalaţii de alimentare : -guri cu acţiune orizontală :-de fund -de suprafaţă -guri cu acţiune verticală prin deversare Instalaţii de primenire şi evacuare : -călugăr simplu pentru heleşteie şi iazuri:-intern -marginal -central -extern -călugăr cu deversor -instalaţii pentru bazine nevidabile -stăvilar: -fix -demontabil -deversor: -cu acţiune frontală -cu acţiune laterală Instalaţii pentru traversarea obstacolelor: -sifoane -apeducte -trecători pentru peşti -ecluze -trecători pentru bărci Instalaţii de pescuit: -bazine de pescuit.(POJOGA,1977) * Instalaţii de alimentare Instalaţiile de alimentare proprii amenajărilor sistematice acţionează orizontal sau vertical şi sunt construite din beton. Aceste lucrări îndeplinesc următoarele funcţiuni: -inlesnesc alimentarea cu apă a heleşteelor în bune condiţii; -fac posibilă reglarea debitului de apă necesar alimentării heleşteelor; -înlesnesc aerisirea apei admisă. *Instalaţii de primenire şi de evacuare sunt reprezentate prin călugăre, stăvilare şi deversoare. Dintre acestea, călugărul şi stăvilarul sunt proprii tuturor bazinelor de apă, atât bazinelor artificiale cât şi bazinelor naturale de apă, în timp ce deversoarele se întrebuinşează numai în amenajările artificiale-semisistematice. *Instalaţii pentru traversarea obstacolelor sunt lucrări hidrotehnice întrebuinţate în mod special pentru înlesnirea trecerii apei, peştilor, ambarcaţiunilor şi utilajelor de exploatare. Aceste instalaţii cuprind: sifoane, apeducte, ecluze şi trecători pentru peşti şi bărci. *Instalaţii de pescuit servesc pentru înlesnirea pescuitului la iazuri şi heleşteie, fac corp comun cu instalaţiile de evacuare şi sunt cunoscute sub denumirea de bazine de pescuit. 1.2.3 TIPURI DE HELEŞTEIE DIN CRESCĂTORIILE CIPRINICOLE În raport cu destinaţia lor , distingem următoarele tipuri de heleşteie: de reproducţie, predezvoltare, creştere, iernat, parcare şi carantină. Suprafaţa procentuală a heleşteielor destinate creşterii crapului, o prezentăm în tabelul următor ( KASZONI,1974). Tabelul 2 Ponderea pe care o deţin diferite tipuri de heleşteie în cadrul unei amenajări ciprinicole sistematice ( după KASZONI,1974). Destinaţia eleşteului Ciclu de doi ani Ciclu de trei ani Reproducere 0,5-0,8 0,5-0,1 Creştere vara întâi 12-15 10-12 Creştere vara a doua 80-85 20-25 Creştere vara a treia – 55-60 Iernat 1 2 Carantină 0,1 0,2 Heleşteiele de reproducere În heleşteiele de reproducere se realizează reproducerea naturală (fecundarea icrelor, incubarea icrelor, ecloziunea şi creşterea alevinilor). Există multe tipuri de heleşteie de reproducere: Dubisch, Hoffer, Kovalski, Zorgenfrei etc. Dintre toate acestea, la noi se utilizează frecvent tipul Dubisch. Eleşteiele acestui tip au formă dreptunghiulară şi o suprafaţă între 300-1000 m2, iar adâncimea poate varia între 0,2-0,5 m. Heleşteie de predezvoltare Heleşteiele din această categorie se aseamănă foarte mult cu precedentele, dar au dimensiuni mai mari, suprafaţa lor fiind cuprinsă între 0,5-2 ha, iar adâncimea între 0,4-1,0 m. În aceste eleşteie se cresc timp de 30-45 zile puieţi lansaţi din heleşteiele de reproducere. Heleşteie de creştere Există heleşteie de creştere de vara I şi a II-a. În heleşteiele din vara I se cresc puieţi pescuiţi fie din heleşteiele de reproducere, fie din cele de predezvoltare. Suprafaţa acestor heleşteie poate varia între 2-25 ha, iar adâncimea între 0,5-1,5 m. Heleşteiele de vara a II-a şi a III-a se întrebuinţează la creşterea peştilor în cel de al 2-lea an şi respectiv al 3-lea an de viaţă. Suprafaţa unor astfel de eleşteie variază între 10-60 ha, iar adâncimea între 1,5-2 m. Heleşteie de iernat Spre deosebire de celelalte heleşteie acestea se construiesc prin săpare. Suprafaţa lor variază între 0,1-0,2 ha, iar adâncimea între 2,5-3 m. Heleşteie de parcare Se utilizează la parcarea temporară a reproducătorilor (separaţi pe sexe) din momentul scoaterii lor din heleşteiele de iernat, până în perioada când vor fi lansaţi în heleşteiele de reproducere. Suprafaţa lor variază între 500-5000 m2 , iar adâncimea între 1,5-2 m. Heleşteie de carantină În aceste heleşteie se depozitează peştii cumpăraţi din alte unităţi piscicole sau exemplare suspecte de boală din propria fermă. Suprafaţa lor variază între 2000-2500 m2, iar adâncimea între 0,5-1,5 m. (LIVIU REBREANU, 1991). 1.3. TEHNOLOGIA DE CREŞTERE A CRAPULUI ÎN HELEŞTEIE Pentru crescătorul de peşti este important să cunoască pe lângă particularităţile biologice ale speciilor pretabile pisciculturii şi măsurile prin care se asigură creşterea raţională şi rentabilă a acestora. 1.3.1. Popularea bazinelor ciprinicole Popularea raţională a bazinelor piscicole joacă un rol important în creşterea crapului. Popularea se efectuează când apa are temperatura de minimum 8şC. La temperaturi mai mici de 8°C se înregistrează pierderi mari prin mortalitate. Popularea se poate face în luna martie sau toamna (în cazul în care bazinele rămân inundate în timpul iernii), imediat după recoltarea peştilor. Trebuie evitată popularea iarna sau primăvara, când timpul este rece (sub 8şC). Iazurile şi heleşteiele pot fi populate în monocultură (numai cu crap) sau în policultură (cu crap şi specii suplimentare) dependent de însuşirile hidrobiologice ale acestora. În cazul creşterii în monocultură popularea se poate face cu crapi de aceeaşi vârstă (populare simplă) sau de vârste diferite (populare mixtă). Neajunsurile populării mixte se rezumă la îngreunarea controlului si dirijării reproducerii crapului (au loc oscilaţii mari în producţia de puiet), cauzarea de traumatisme prin prinderea puietului în năvod alături de adult., obosirea acestuia şi slăbirea rezistenţei la iernat. În cazul populării mixte VOICAN şi colab. (1981) recomandă următoarele densităţi: Tabelul 3 Densitatea peştilor de vârste diferite (exemplare/ha) Vârsta peştilor 1an 2ani 3ani Nefurajat 300-700 150-300 200-300 Furajat 1500-1800 500-800 200-300 Cu toate că se valorifică doar parţial hrana naturală din heleşteie, foarte multe unităţi piscicole practică creşterea separată a puietului şi a peştelui destinat consumului. Numărul de crapi (C1 sau C2) care pot fi introduşi la hectar poate fi stabilit cu ajutorul următoarei formule: în care: N = numărul de crapi (C1 sau C2) care se introduc în bazin; S = suprafaţa inundabilă a heleşteului (ha); Pn = productivitatea piscicolă naturală medie a ultimilor 3 – 4 ani (kg/ha); 100 = coeficient de corecţie; G = greutatea peştelui în toamnă (kg/exemplar); g = greutatea peştelui în primăvară (kg/exemplar); p = pierderi (%). În timpul perioadei de creştere pierderile sunt de 10 – 15% la crapii de o vară, de 5 – 8% la crapii de două veri şi de 3 – 4% la cei de trei veri (POJOGA, 1977). În condiţiile specifice heleşteielor nefurajate nu este recomandabilă creşterea exclusivă a crapului, deoarece nu se valorifică complet resursele naturale de hrană. În aceste situaţii se poate proceda la creşterea crapului (ca specie principală) alături de alte specii de peşti (ca specii suplimentare). Alegerea speciei (speciilor) suplimentare se face în funcţie de potenţialul trofic natural al bazinului piscicol. Heleşteiele invadate de vegetaţie pot fi valorificate superior atunci când alături de crap (specie principală) se introduce caras, plătică, lin şi specii de peşti chinezeşti (Ctenopharyngodon idella şi Hypophtalmichthys molitrix). Fiecare dintre aceste specii suplimentare valorifică o anumită hrană vegetală. Astfel, carasul consumă planctonul şi diferitele organisme acvatice, plătica converteşte crustaceele superioare în carne de peşte, linul valorifică hrana de pe fundurile nămoloase, Ctenopharyngodon idella consumă vegetaţia în exces, iar Hypophtalmichthys molitrix fito şi zooplanctonul. Numărul de exemplare cu care pot fi populate bazinele ciprinicole este prezentat în tabelul 4. Tabelul 4 Popularea suplimentară în crescătoriile cipricole (după VOICAN şi colab. 1981) Specia Suplimentară VÂRSTA (ani) Exemplare / ha 1 – 2 400 2 – 3 200 3 – 4 50 1 1800 – 2000 2 800 – 1000 Văduviţă 1 50 – 100 1 300 – 500 2 100 – 150 Şalău 1 60 – 100 Somn 1 48 – 80 În amestecurile de specii, crapul trebuie să reprezinte 50 – 70 % din totalul populaţiei piscicole (ALEXANDRESCU, 1973). În scopul dezvoltării bune a crapului şi a menţinerii condiţiilor sanitare optime în iazuri şi heleşteie se pot creşte alături de crap şi specii de răpitori (somn, ştiucă, şalău). Peştii răpitori au rolul de a consuma crapii slab dezvoltaţi, peştii bolnavi şi speciile lipsite de valoare (fufa, porcuşor, biban soare, roşioara). Somnul contribuie la rărirea broaştelor şi a mormolocilor, aceştia constituind hrana lui predilectă. Şalăul se recomandă în bazinele în care abundă peştii inferiori. Răpitorii pot reprezenta între 2 – 10% din cantitatea totală a peştilor din bazin, dependent de specia folosită. La popularea bazinului cu crap şi şalău, răpitorii pot reprezenta 6 – 8% din populaţia de bază, pe când în cazul populării cu crap şi somn, răpitorii nu pot depăşi 3% din populaţia de bază. În cazul când alături de crap se creşte şi şalău şi somn, şalăul reprezintă 6 – 8%, iar somnul 2% din populaţia de bază. La populare răpitorii trebuie să fie mai mici decât crapii din bazin. Astfel, alături de crapii de un an se introduc răpitori în stadiul de larve, iar împreună cu crapii de doi ani se introduc răpitori de un an. Nu sunt lansaţi în heleştee răpitori mai mari ca vârstă şi dimensiuni ca populaţia de bază, deoarece o vor decima. 1.3.2. Tehnologia de creştere a reproducătorilor Creşterea şi selecţia nucleului de prăsilă se referă la asigurarea tuturor condiţiilor de viaţă şi de exploatare raţională a reproducătorilor şi remonţilor. La crap reproducătorii se notează simbolic cu CR, iar remonţii cu Cr. Prin reproducători se înţelege masculii şi femelele unei specii, rase sau varietăţi de peşti, maturi din punct de vedere sexual. Vârsta lor (în cazul crapului) trebuie să fie cuprinsă între 4-10 ani. Prin remonţi se înţelege tineretul de crap în vârstă de 3-4 ani destinat reproducerii, obţinut în urma unei selecţii riguroase şi a unei creşteri raţionale. Reproducătorii şi remonţii alcătuiesc nucleul selecţionat pentru prăsilă. Longevitatea reproductivă economică la crap este considerată a fi de 4 ani (între vârstele de 4-8 ani) cu un procent anual de reformă de 25%. Efectivul matcă, sau nucleul de prăsilă, este format din familii de reproducători, care se compun din 2 masculi şi o femelă (în cazul reproducerii naturale sau natural dirijate). La calcularea numărului de reproducători se are în vedere numărul de puieţi care se comercializează, suprafaţa heleşteielor de creştere, baza trofică naturală, posibilităţile de furajare suplimentară, precum şi procentele de supravieţuire până la diferite vârste. În efectuarea acestui calcul, mai au importanţă prolificitatea şi procentul de supravieţuire. În acest scop se utilizează formula: NR = , în care: NR = nr. de familii de reproducători; S = suprafaţa heleşteului de creştere în vara I (ha); P = producţia piscicolă (kg/ha); K = coeficientul de rezervă (1,5 sau 2); G = masa corporală medie a puietului în toamnă(kg); N = numărul de puieţi obţinuţi de la o femelă; p = procentul de supravieţuire al puietului (între 35-40%). Producţia piscicolă se deduce după exploataţiile ciprinicole din zonă sau se cunoaşte din anii anteriori. Masa corporală a puietului, variază în funcţie de condiţiile în care se realizează creşterea, variind între 15-70 g. Numărul de puieţi obţinuţi de la o femelă depinde de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi sunt: mărimea şi vârsta reproducătorilor, însuşirile fizico-chimice ale apei, cantitatea şi calitatea hranei etc. Se apreciază că de la o femelă de crap se pot obţine cel puţin 120.000 icre/kg masă corporală, dar pentru aflarea numărului de peşti, din această valoare se scad pierderile posibile survenite la fecundaţie, incubaţie, populare, care, în total pot ajunge la 50%. Practic se calculează 1-2 familii la fiecare hectar heleşteu de creştere (sau 3-6 reproducători). Furajarea raţională a reproducătorilor stimulează procesele de ovogeneză şi de spermatogeneză. Furajarea cea mai adecvată, este cea cu hrană naturală, caz în care bentosul are cea mai mare importanţă, furnizând toate substanţele nutritive necesare dezvoltării armonioase a corpului, în general şi a aparatului genital, în special. Aşa se explică faptul că la crapul sălbatic prolificitatea este mai mare decât la cel de crescătorie. În consecinţă, prin măsurile luate, se asigură o dezvoltare maximă a organismelor acvatice, care constituie hrana naturală a crapului şi numai la nevoie se intervine cu furajarea suplimentară, având grijă ca raportul proteic al amestecurilor furajere să fie adecvat vârstei şi sezonului (de 1/3 în primăvară, de 1/5 pe timpul verii şi de 1/10 spre toamnă). În perioada de pregătire a reproducerii se poate institui următoarea reţetă: 40% făină de orz, 30% şroturi de floarea soarelui, 10% tărâţe de grâu, 10% făină de boabe de leguminoase cultivate (bob, lupin etc.), 9% făină de carne şi 1% calciu furajer. Componentele proteice din această reţetă sunt în proporţie de cca. 60%. Furajarea raţională a nucleului de prăsilă începe de fapt cu cea a puietului, apoi a remonţilor şi anual cu cea a reproducătorilor. Se impune deci, luarea de măsuri pentru asigurarea furajelor adecvate şi prelucrarea lor, fertilizarea, cultivarea vetrei heleşteielor, pe faza de dezvoltare şi de producţie. Toamna, în timpul pescuitului se procedează la selecţia reproducătorilor. Cu această ocazie se reţin exemplarele cele mai dezvoltate din cadrul aceluiaşi lot, fără răni şi cărora nu le lipsesc solzi. Ulterior se face o a doua selecţie, fiind reţinuţi pentru reproducere crapii cu înotătoarele mici (denotă şi un schelet mic), normal dezvoltaţi, cu capul mic (acesta fiind un semn de precocitate şi de schelet redus), cu spinarea cât mai gheboasă (indicele de profil cât mai mic). Reproducătorii selecţionaţi sunt introduşi, dacă este posibil, într-un heleşteu de iernare separat, în care se asigură o suprafaţă minimă de 14-16 m2 pentru fiecare reproducător. Dacă nu dispunem de un heleşteu de iernare special pentru reproducători, aceştia pot fi ţinuţi în sezonul rece în heleşteiele de creştere. Primăvara la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, în funcţie de temperatura mediului ambiant, se recurge la pescuirea reproducătorilor din heleşteiele de iernare, ocazie cu care aceştia se sexează, se controlează din punct de vedere sanitar, iar apoi se lansează separaţi pe sexe, în heleşteiele de parcare. În aceste bazine reproducătorii vor fi furajaţi şi menţinuţi până când temperatura apei ajunge la 17-180C. În mod obişnuit reproducătorii se ţin separat pe sexe (câte 2-3 exemplare la 100 m2) doar 2-3 zile, deoarece s-a constatat că prin separarea îndelungată este influenţat negativ procesul de reproducere.(Grozea şi colab., 2002) 1.3.3. Reproducerea naturală a crapului Rentabilitatea exploataţiilor ciprinicole este dependentă de un complex de factori. Dintre aceşti factori un rol preponderent îl are asigurarea cantitativă şi calitativă a puietului necesar populării bazinelor acvatice. În cazul unităţilor cu luciu de apă redus este bine să-şi achiziţioneze puiet de la cei ce dispun de condiţii corespunzătoare şi au un material de reproducere valoros. În funcţie de specificul fiecărei crescătorii se pot utiliza următoarele metode de reproducere: naturală, naturală – dirijată, dirijată şi artificială (BURA şi colab., 1995). Cunoscută încă din secolul XVI, această metodă a contribuit la revoluţionarea pisciculturii prin perfecţionarea ei continuă. Chiar şi azi ea este folosită pe cale largă în multe ţări. Practicarea acestei metode de reproducere presupune amenajarea unor bazine speciale (tip Dubisch, Hofer, Kowalski, Sorgenfrei) în care se lansează la momentul potrivit reproducătorii. În ţara noastră cel mai frecvent folosit tip de heleşteu de reproducţie este cel Dubisch care are formă dreptunghiulară, având pe margine un canal periferic adânc de 60 – 80 cm. În mijlocul heleşteului Dubisch se găseşte o platformă înierbată (cultivată cu lolium, trifoi alb şi coada vulpii), cu o pantă puţin pronunţată. Când începe pescuitul platforma rămâne uscată, peştii retrăgându-se în canalul periferic (POJOGA, 1977) Numărul de reproducători necesari unei crescătorii se poate calcula după următoarea formulă: , în care: R = numărul de familii (o familie cuprinde doi masculi şi o femelă); S = suprafaţa inundată, în ha; P = producţia piscicolă, în kg / ha; K = coeficient de rezervă (în cay de 50% = 1,5, iar la 100% = 2); G = greutatea medie a puietului de o vară, în g; N = numărul de puieţi obţinuţi de la o femelă; V = supravieţuirea puietului în toamnă, în %. În timpul pescuitului de toamnă se aleg reproducătorii, ocazie cu care se reţin exemplarele cele mai dezvoltate corporal din cadrul aceleiaşi vârste, cei fără răni şi cărora nu le lipsesc solzi. Din exemplarele alese, se face o a doua selecţie, definitivă, fiind reţinuţi pentru reproducere crapii cu înnotătoarele mici (denotă şi un schelet mic), normal dezvoltaţi, cu capul mic (acesta fiind un semn de precocitate şi de schelet redus), cu spinarea cât mai gheboasă (înălţimea maximă fiind apropiată de lungimea totală). Reproducătorii selecţionaţi sunt introduşi dacă este posibil într-un heleşteu separat, în care trebuie să se asigure o suprafaţă minimum de 14 – 16 m2 pentru fiecare reproducător. Dacă nu dispunem de un heleşteu special pentru reproducători aceştia pot fi ţinuţi în heleştee de creştere. Primăvara la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, în funcţie de temperatura mediului ambiant se recurge la pescuirea reproducătorilor din heleşteiele de iernat, ocazie cu care aceştia se sexează se controlează din punct de vedere sanitar iar apoi se lansează separaţi pe sexe în bazinele de parcare. În aceste bazine, reproducătorii vor fi furajaţi şi menţinuţi până când temperatura apei va ajunge la 17 – 18oC. În mod obişnuit reproducătorii se ţin separaţi pe sexe (câte 2 – 3 exemplare la 100 m2) doar 2 – 3 zile deoarece s-a constatat că prin separarea îndelungată este influenţat negativ procesul de reproducere. Stabilirea sexelor la crap este dificil de realizat, totuşi ea poate fi realizată cu mai multă precizie în perioada de reproducere. În general femelele au abdomenul bombat iar orificiul papilei genitale are contur circular, fiind mai mult sau mai puţin proeminent şi de culoare roşie. La o uşoară apăsare pe abdomen se remarcă faptul că curgă icre. Spre deosebire de femele, masculii au abdomenul mai îngust, papila genitală este înfundată, cu orificiul oval sau în forma literei Y. Dacă se apasă uşor pe abdomen, curg lapţi. Trebuie avut în vedere faptul ca să nu se elimine forţat produsele sexuale deoarece se poate forma în interiorul papilei un cheag de sânge care ulterior împiedică mulgerea icrelor şi a lapţilor. În momentul în care temperatura apei se menţine timp de 5 – 7 zile la 17 – 18oC se poate proceda la inundarea bazinelor de reproducere, asigurând un nivel cu 10 – 15 cm inferior nivelului de umplere totală, care va fi realizat doar după reproducere (bătaie). Bazinele de reproducţie se inundă cu circa 24h înaintea lansării reproducătorilor pentru a preveni mâlirea plantelor, invazia broaştelor şi pătrunderea organismelor dăunătoare. În cazul inundării bazinelor prin pompare la canalul de alimentare se pune un juvelnic de 2x2x2 m confecţionat din plasă metalică cu ochiuri mici prin care numai apa se strecoară rămânând impurităţile, peştii sălbatici şi animalele vătămătoare care se înlătură cu minciogul. Lansarea reproducătorilor în heleştee este precedată de îmbăierea lor (timp de 3 – 5 minute) într-o soluţie de clorură de sodiu 3 – 5% (în funcţie de vârstă) pentru înlăturarea paraziţilor de pe corp. În condiţiile climatice ale ţării noastre, crapul se reproduce pe cale naturală în lunile aprilie – mai, când temperatura apei este de 18 – 20oC. În cursul primăverilor reci poate avea loc un proces de resorbţie a icrelor la cap. Heleşteiele de reproducţie au suprafeţe mici (200 – 1000 m2) şi sunt puţin adânci, având o adâncime maximă de un m lângă călugăr şi minimă de 20 cm spre gura de alimentare. Platforma centrală a heleşteielor trebuie să fie bine înierbată cu plante (graminee şi leguminoase) care rezistă sub apă fără a putrezi imediat după inundare. Atunci când platforma heleşteului de reproducere nu e bine înierbată şi nu există un substrat natural pentru depunerea icrelor în heleştee se pot introduce saltele sau cuiburi confecţionate din rădăcini adventive de salcie sau ramuri de ienupăr ancorate pe fund cu ţăruşi. Într-un heleşteu de reproducere de 200 + 1000 m2 se introduc 1 – 3 familii de reproducători, familia fiind formată din doi masculi şi o femelă. Transportul reproducătorilor între heleştee se face cu o roabă specială sau cu tărgi cu pânză de cort. La 1 – 3 zile de la lansarea reproducătorilor în heleşteiele de reproducţie la temperaturi constante de peste 18oC, femelele elimină icrele pe care masculii le stropesc cu lapţi, proces numit la peşti „bătaie”. De obicei reproducerea are loc dimineaţa devreme sau seara şi rar în timpul zilei când temperatura apei este ridicată. Când constatăm că masculii nu mai urmăresc femelele şi înoată lent la suprafaţa apei înseamnă că reproducerea a avut loc. în acest moment nivelul apei se ridică cu 15 – 20 cm, pentru ca icrele depuse pe mal să nu rămână pe uscat în urma retragerii valurilor. Realizarea procesului de reproducţie poate fi apreciată şi prin examinarea zilnică a plantelor, ocazie cu care se observă ouăle fecundate, prinse de plante, ce sunt transparente, gălbui, în timp ce cele nefecundate sunt opace, albe. În cazul în care în timpul sau după reproducere temperatura apei scade ca urmare a unei ploi, de la 18 – 20oC la 4 – 5oC, se ridică nivelul apei în heleşteiele de reproducţie pentru a asigura o temperatură mai ridicată la fundul bazinului şi pentru a crea o mai bună oxigenare a icrelor embrionate. Printr-o bună oxigenare a embrionul se dezvoltă normal şi nu apare riscul invaziei cu ciuperca Saprolegina (se instalează pe icre slab oxigenate). După ce reproducerea s-a terminat se pescuiesc reproducătorii din heleşteul de reproducere pentru a nu desprinde icrele de plante. Din icrele embrionate eclozionează după 3 – 6 zile de la fecundare (dependent de temperatura apei) larvele de crap, care se fixează pe suportul vegetal unde rămân imobile 2 – 3 zile. După parcurgerea fazei de imobilitate, larvele devin mobile. Perioada larvară, cuprinsă între ecloziune şi resorbţia sacului vitelin durează la crap 10 – 15 zile. În următoarele 10 zile crapul parcurge perioada de alevin, care începe din momentul resorbţiei sacului vitelin şi se încheie la apariţia primilor solzi. Din acest moment începe stadiul de puiet (pui) care se termină la apariţia maturităţii sexuale. Coeficientul de supravieţuire de la stadiul de icră fecundată la puiet în vârstă de o lună este de circa 7%. Conform determinărilor realizate de CERPAS de la o femelă de 5 kg care depune 500000 icre se fecundează 250000 (50%) din care se transformă în larve 50000 (pier 80%), în alevin 25000 (mor 50%) şi în puiet de o lună 17000 exemplare. Aceste determinări sunt extrem de importante în stabilirea numărului de reproducători necesari exploataţiei piscicole pentru asigurarea puietului. După pescuirea alevinilor şi transferarea lor în heleşteiele de predezvoltare sau de creştere vara I, heleşteele de reproducţie se scurg, iar după zvântare (are loc în 30 – 40 zile) fundul se prelucrează cu grapa sau cu discul. La sfârşitul lunii iulie se împrăştie pe fundul bazinului gunoi de grajd fermentat care prin efectul lui fertilizant favorizează dezvoltarea bazei trofice şi implicit a puietului. Terenul astfel pregătit se ară iar primăvara după discuire se însămânţează cu lolium şi trifoi alb, plante care vor servi ca suport pentru icre. Pentru a asigura hrana naturală (organismele planctonice) necesare creşterii alevinelor la o zi de la reproducere se introduce în heleşteul de reproducere lângă mal, la o adâncime de până la 25 cm (în locuri în care nu au fost depuse icre, gunoi de grajd fermentat (1 – 1,5 kg gunoi la m2 de heleşteu). După alte 2 zile, dacă temperatura este constantă iar conţinutul în oxigen şi ph-ul apei sunt în limite optime, se administrează must de grajd. Pentru fiecare 10 m2 de eleşteu mustul de grajd se prepară adăugând la 6l apă 2 kg de gunoi de vite. Dacă în continuare chimismul apei se menţine în limite optime, pentru a intensifica dezvoltarea hranei naturale, se administrează direct în apă (pe toată suprafaţa) începând din ziua a 3-a sau a 4-a după reproducere 15 kg/ha de cainită sau silvinită (K2O) şi 30 kg superfosfat (P2O5). Î cazul în care nu dispunem de aceste îngrăşăminte se poate administra cenuşa rezultată în urma arderii lemnului. Pentru a putea permite o bună circulaţie a apei în heleşteiele de reproducere, zilnic se curăţă sitele metalice de la gurile de alimentare şi de evacuare a apei (BURA şi colab., 1995; BURA şi GROZEA, 1997). 1.3.4.Tehnologia de creştere a larvelor de crap Perioada larvară la crap durează circa 10 zile. În primele 2-3 zile de viaţă larvele sunt imobile. În privinţa modului de hrănire a larvelor de crap, BREZEANU consemnează două etape distinct: etapa hrănirii viteline care este proprie primelor 2-3 zile de viaţă a larvelor, etapa hrănirii mixte în care hrănirea se realizează pe seama rezervelor propri şi a organismelor din mediul acvatic (fitoplanton), ea durând 2-3 zile (adică până ân ziua a patra sau a cincea de viaţă) şi etapa hrănirii exogene, estimată a debuta în momentul epuizării rezervelor viteline, când larvele se hrănesc cu zooplancton. Crapul este preponderent zooplanctonofag până la vârsta de 30-40 zile, după care devine treptat bentonofag. La vârsta de 4-5 zile larvele se pescuiesc din bazinele de reproducere şi se deversează în bazinele de predezvoltare. În bazinele de predezvoltare larvele se obişnuiesc cu noul mediu de viaţă, iar după resorbţia sacului vitelin alevin alevinii au la dispoziţie o bază trofică bogată, compusă din protozoare, rotifere, crustacei. În vederea reducerii pierderilor la pescuire se recurge la scurgerea parţială a bazinelor de reproducere, silind astfel larvele să se adune în canale. Pescuitul se face în zilele însorite şi se realizează cu plase de mână din tifon. 1.3.5. Tehnologia creşterii alevinilor şi puietului de crap Perioada de alevin este cuprinsă între vârsta de 11-20 de zile, iar morfologic ea poate fi delimitată de resorbţia sacului vitelin şi până la apariţia primilor solzi când începe perioada de puiet. Între vârsta de 8-20 de zile crapul realizează cel mai accentuat ritm de dezvoltare corporală, ce impune ca în heleşteul de predezvoltare, sau de creştere vara I, să dispună de o biomasă bogată, adecvată vârstei. Începând cu vârsta de 20-24 de zile puietul trebuie alimentat şi cu hrană suplimentară, bogată în proteine. În hrana puietului se pot administra furaje combinate de tip Prestarter. În exploataţiile piscicole, care dispun de heleşteie de reproducere mai mari de 0,1-0,5 ha şi posedă o bază trofică bogată, permiţând administrarea de furaje suplimentare specifice vârstei, alevinii şi puietul pot fi menţinuţi în acestea până la vârste de 40-45 de zile când se mută în heleşteiele de vara I. 1.3.6. Tehnologia creşterii crapului de o vară Începând cu vârsta de 45 de zile, puietul evoluează în categoria crap de o vară. În acest moment puietul se pescuieşte din heleşteiele de predezvoltare, sau din cele de reprducere şi se trece înheleşteie de creştere de vara I. Popularea heleşteielor de creştere vara I se face în funcţie de productivitatea lor naturală şi de cantitatea şi calitatea furajelor combinate administrate. Pentru aprecierea evoluţiei dezvoltării corporale a puietului de crap, din 15 în 15 zile se fac pescuiri de control cântărindu-se 50-100 exemplare, valorile fiind consemnate în registre. Distribuirea furajelor se face la locuri fixe şi la ore regulate, pe platforme special amenajate, denumite mese. 1.3.7. Tehnologia creşterii crapului pentru consum În ţara noastră, din categoria crapului de consum face parte puietul acestei specii de peşti în vârstă de două veri şi de trei veri. În heleşteiele de vara a II a se introduc la populare pe fiecare metru pătrat circa 3-5 exemplare în vârstă de un an. În heleşteiele de creştere vara a III a se introduc trei crapi de doi ani la metru pătrat. La popularea de primăvară şi la pescuirea de toamnă este obligatorie sortarea crapilor. Cu această ocazie, peştii suspecţi de boală, răniţi, debili se izolează şi se comercializează. Alimentaţia crapului de un an şi o vară diferă de cea a crapului de doi ani şi o vară prin faptul că în raţia primului predomină nutreţurile cu conţinut ridicat în proteină, iar la cel de al doilea, predomină furajele bogate în proteine. Perioada de hrănire a crapului de consum pentru condiţiile climatice ale ţării noastre este cuprinsă între limitele de temperatură de 15-28 oC, iar calendaristic între luna mai şi octombrie. La crapul tânăr, raţia zilnică de furaje reprezintă 2-3% din masa corporală a peştelui, pe când la cel mai în vârstă, atinge 3-5%. Reproducătorii consumă cu predilecţie hrana naturală, care favorizează dezvoltarea organelor genitale. 1.3.8. Iernarea crapului Crapul este o specie poichilotermă, care are temperatura corpului şi implicit intensitatea proceselor metabolice dependentă de temperatura mediului ambiant (apei). Temperatura optimă de iernare a crapului este de 3-5oC. S-a constatat că pierderi prin mortalitate apar la crapul de un an (C1)sub 0,2oCşi că peştii cu depozite adipoase corespunzătoare sunt mai rezistenţi la boli. În crescătoriile sistematice, după pecuitul de toamnă şi valorificarea producţiei, heleşteiele se golesc, iar peştii rămaşi (crapii de o vară remonţii şi reproducătorii) sunt lansaţi în bazinele de iernat special amenajate. În bazinele de iernat se pot introduce şi juvelnice în care se depozitează peştele de consum ce urmează să fie comercializat în perioada următoare. În heleşteiele de iernare crapii se introduc separaţi pe vârste şi categorii, în luna octombrie şi se ţin până primăvara (în luna martie). Numărul de crapi cu care se populează un heleşteu de iernat este dependent de calitatea şi calitatea apei, precum şi de vârsta crapului. Calitatea apei cu care sunt alimentate bazinele de iernat (iazuri, heleşteie de creştere sau iernare) joacă un rol determinant în supravieţuirea crapului şi în diminuarea pierderilor de iernare. În general pierderile prin mortalitate în timpul iernii sunt la Co+ de 7-8%, iar la C1+ de 4-5% din efectivul iniţial. Pierderile în greutate, realizate ca urmare a consumului de substanţe nutritive pe timpul hibernării, variază în funcţie de vârsta şi greutatea corporală a peştilor. Partea a II-a CERCETĂRI PROPRII 2.1. Scopul lucrării Sistemul semiintensiv de creştere a crapului constituie în prezent baza producţiei piscicole din ţara noastră. Pe fondul scăderii producţiei piscicole în sectorul de stat din ţara noastră, fermele piscicole private realizează profit, ceea ce a făcut ca numărul lor să crească simţitor în ultima vreme. Pentru proiectarea şi ulterior construirea şi exploatarea unei amenajări piscicole sistematice cu circuit închis (în care există crap de toate categoriile de vârstă) este necesar să-şi aducă aportul atât specialişti din domeniul construcţiilor hidrotehnice, dar şi al pisciculturii. Lucrarea de faţă are drept scop, prezentarea principalelor etape necesare pentrurealizarea şi exploatarea în parametrii normali ai unei amenajări piscicole ciprinicole sistematice, ca punct de plecare pentru înfiinţarea unei ferme private de creştere a crapului. 2.2. Materialul şi metoda de lucru Pentru calculul debitului pârâului Balta în anii 2001-2002 s-a utilizat formula prezentată în Îndrumătorulde lucrări practice de Acvacultură: Q = Su · Vm Unde: – Su – suprafaţa secţiunii udate; – Vm – viteza medie de curgere. Pentru stabilirea debitului mediu lunar s-au utilizat date ale OSPA – Alba-Iulia. Pentru determinarea temperaturii medii lunare a apei s-au făcut determinări zilnice, cu ajutorul termometrului submersibil. Analizele fizico-chimice ale apei şi terenului care va constitui vatra de bazin au fast realizate în laboratoarele OSPA Alba-Iulia. Dimensionarea digurilor, stabilirea normelor de populare şi hrănire s-au făcut în conformitate cu datele prezentate în Îndrumătorul de lucrări practice de Acvacultură. 2.3. Caracteristici pedoclimatice ale zonei de amplasament 2.3.1. Condiţii pedologice Terenul destinat înfiinţării pescăriei îndeplineşte condiţiile pedologice necesare unei pescării, astfel incât fundul viitorului heleşteu este impermeabil (argilos) şi uşor înclinat, prevenind fenomenul de infiltraţie a apei şi în acelaşi timp poate asigura alimentarea şi scurgerea gravitaţională cu apă, panta terenului fiind de 1/800. Solul viitoarei pescării este un sol aluvionar tipic, propice oricărui tip de cultură agricolă, deci este ideal şi pentru piscicultură. 2.3.2. Condiţii climatice Este bine de ştiut că producţia piscicolă nu este influenţată numai de structura şi calitatea solului, ci şi a apei. Apa care va servi ca sursă de alimenatare a crescătoriei ciprinicole îndeplineşte condiţiile calitative, cât şi cele cantitative. Din punct de vedere cantitativ, sursa de apă asigură alimentarea crescătoriei în tot timpil anului. Conform Atlasului Cadastrului Apelor Române pârâul Balta, cod IV.-1.96.52 are un debit mediu zilnic minim anual de 0,095m3/s. Debitul minim înregistrat în perioada de secetă este de 0,059m3/s. Umiditatea medie anuală este de 83%, media anuală a precipitaţiilor de 499 l/m2 , raportul precipitaţiilor pe anotimpuri fiind de 15% iarna, 28% primăvara 37,7% vara şi 18,3% toamna. Cantitatea maximă de precipitaţii înregistrate într-o zi, a avut valoarea cea mai ridicată în data de 18 iunie 1998 la un volum de 77,1 l/m2. Tabelul 5 Media lunară de precipitaţii in ultimii 20 de ani LUNA Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Noi Dec DEBITUL (l/m2) 14,4 14,7 24,4 17,9 32,4 18,0 20,9 21,7 39,7 24,8 20,4 22,3 Graficul 2 Reprezentarea grafică a mediei lunare de precipitaţii în ultimii 20 de ani Cantitatea maximă de precipitaţii se înregistrează în luna septembrie, iar minimul pluviometric se înregistreză în ianuarie. Apele subterane sunt influenţate ca debit de condiţiile climatice, structura geologică a straturilor, constituţia litologică a rocilor, poziţia stratului acvifer, de adâncimea stratului impermeabil. Tabelul 6 Conform STAS 4706/88 se stabileşte categoria de calitate a apei Carcteristici Unităţi măsură Rezultate obţinute RO GM RN TS GEN debit m3/s 0,095 I I I I I 13.06.01 Temperatură apă oC 18 pH Unit.pH 8 Oxigen dizolvat Mg/l 7,66 I Sat.în oxigen % 81,5 I CCO-Mn-KMnO4 Mg/l 17,08 CCO-Mn în O2 Mg/l 4,27 I CCO-Cr Mg/l 14,0 CBO5 Mg/l 1,26 I Suspensii totale Mg/l 30,0 Reziduu fix Mg/l 602,0 I Cloruri Mg/l 191,45 I Sulfaţi bicarbonaţi Mg/l 96,0 I Ca Mg/l 183 I Mg Mg/l 40 I K Mg/l 36 I Na Mg/l 199 I I K Mg/l 5 Amoniu Mg/l 0,25 I Azotiţi Mg/l 0,028 I Azotaţi Mg/l 3,17 I P Mg/l 0,052 I I Fenoli Mg/l 0,001 I cianuri Mg/l 0,004 Fe Mg/l 0,101 I Cu Mg/l Sub 0,0001 I Zn Mg/l 0,018 I Pb Mg/l Sub 0,005 I Cd Mg/l Sub 0,0004 I Cr Mg/l 0,046 I I Mn Mg/l 0,0096 I Unde: RO regim oxigen GM grad de mineralizare RN regim de nutrienţi TS toxice şi speciale GEN general Conform analizelor fizico-chimice efectuate apei recoltate din pârâul Balta, acesta îndeplineşte condiţiile biologice necesare dezvoltării normale a crapului. Media multianuală a temperaturii aerului este de 9,6oC, cu variaţii anuale de plus – minus 2oC faţă de această valoare. Luna cu cea mai scăzută temperatură din ultimii 20 de ani este luna ianuarie , cu o temperatură medie multianuală de -2,6oC. Luna cea mai călduroasă a anului este luna iulie, cu o valoare medie de 20,2oC.Temperatura maximă înregistrată în zonă a fost de 39,4oC în data de 3 august 1987, temperatura minimă a avut valoarea de – 26,5oC în data de 14 ianuarie 1985. Direcţia vântului predominant este din N-V având o medie anuală de 1,4m/s. Deci factorii de mediu sunt propice reproducerii şi dezvoltării crapului în bune condiţii . 2.4. STUDIU PRIVIND CONSTRUIREA ŞI AMENAJAREA EXPLOATAŢIEI 2.4.1. CANALELE Canalele de alimentare au rolul de a dirija apa de la sursă înspre compartimentele amenajării. De la sursa de apă pleacă un canal de alimentare principal din care se desprind altele secundare care vor alimenta fiecare heleşteu în parte. Dimensionarea canalului de priză va fi făcut astfel încât să poată asigura debitul maxim de apă de care nevoie amenajarea piscicolă, luînd în calcul panta, infiltraţiile, evaporarea, îngheţul,etc. Canalul principal se construieşte pe digurile letarale,din plăci de beton , în rambleu, deoarece transportă debite relativ mari de apă. Canalele de alimentare secundară vor fi amplasate pe coronamentul digurilor interioare, ceea ce va favoriza căderea gravitaţională a apei în heleşteele pe care le alimentează. Canalele de evacuare au rolul de a capta apa rezultată din evacuarea debitelor de primire şi golire, dirijând-o către colectorul situat în afara amenajării. Pentru ca acest lucru să fie posibil, cota fundului canalelor de evacuare se vor construi în debleu la o cotă inferioară corpului orizontal şi călugărului cu 0,3m. 2.4.2. DIGURILE Digurile vor fi construite din pământ argilo-nisipos preluat din dealul in apropiere. Calculul înălţimii digurilor l-am efectuat după formula lui STEVENSON: hv în care: hv = înălţimea valului L = lungimea luciului de apă în iaz Înălţimea de siguranţă, împreună cu înălţimea valului formează garda globală. Înălţimea barajului se calculează după formula: H = h + hg în care : H = înălţimea barajului h = nivelul de retenţie al apei hg = garda globală Lăţimea coronamentului barajului se stabileşte după formula: în care: b = lăţimea coronamentului H = înălţimea barajului Înălţimea valului necesară unui dig rezistent pentru lungimea bazinului de 350 de m este de 2,4 m. Dacă înăţimea de siguranţă este de 0,25 m şi înălţimea valului este de 2,4 m, garda globală va fi de 2,65 m. Dacă înălţimea apei în heleşteiele de creştere este de 2 m şi garda globală este de 2,65 m, atunci înălţimea totală a digului va fi de 4,65 m. Lăţimea coronamentului obţinută este de 2,38 m, iar lăţimea bazei mari va fi de 11,68 m la o înclinare a taluzului din amonte şi a taluzului din aval de 1/1. 2.4.3. HELEŞTEIELE În cadrul crescătoriei ciprinicole se vor construi următoarele categorii de heleştee: -de reproducere, predezvoltare, creştere, iernat, parcare, carantină, de creştere a reproducătorilor. Heleşteiele de creşere vara a-III-a În aceste heleşteie se creşte crapul de 2 ani, care este introdus din heleşteiele de vara a-II-a în luna martie şi se creşte până toamna când se valorifică pe piaţă. Se vor construi patru heleşteie, fiecare având o suprafaţă de 8,75 ha şi o adâncime cuprinsă între 1,5-2,5 m. Greutatea crapului de doi ani şi o vară va fi de 1,200 kg. Pentru o producţie de 1800 kg de peşte/ha trebuie să se recolteze un număr de 1500 de exemplare cu greutatea de 1,2kg. 1 exemplar……………………………………..1,2kg x exemplare………………………………….1800kg x = = 1500 exemplare C2+/ha Având în vedere că pierderile în vara a-III-a sunt de 3-4%, primăvara norma de populare va fi de 1560 exemplare /ha. 1500 peşti…………………………………100% x peşti……………………………………….4% x = = 60 peşti (pierderi/ha) Numărul de exemplare de crapi de doi ani necesari pentru popularea haleşteielor de vara a-III-a vor fi de 1560exemplare/ha. 1500 + 60 = 1560 exemplare C2 unde: – 1500 – numărul de exemplare recolate necesare pentru o producţie de 1800kg/ha – 60 – pierderile din vara a-III-a Suprafaţa totală a bazinelor cu crap de doi ani şi o vară este de 35 de hectare, astfel că cantitatea totală recoltată toamna este de 63000 kg crap. 1800 kg * 35 ha = 63000 kg crap Pentru cele 35 de ha cât necesită heleşteiele pentru creşterea crapului de doi ani şi o vară, norma de populare va fi de 54600 exemplare: 1 ha………………………………….1560 exemplare C2 35 ha………………………………..x x = (1560 * 35) / 1 = 54600 exemplare C2 Heleşteiele de vara a-II-a Aceste heleşteie servesc pentru creşterea crapului de 1 an până primăvara următoare, când vor fi transferaţi în heleşteiele de vara a-III-a ( de îngrăşare). Vor fi două heleşteie, fiecare având o suprafaţă de 6 ha. Aceste heleşteie intră în funcţiune începând cu luna martie, când crapul de 1 an este pescuit din bazinele de iernat şi transferat în acestea. Inundarea acestor heleşteie se va realiza treptat, la distanţă de 10-20 zile, această lucrare favorizând dezvoltarea şi valorificarea hranei naturale. Numărul total de exemplare necesare populării celor 35 de ha de heleşteie cu crap de doi ani şi o vară este de 54600 exemplare. Pierderile în această perioadă sunt de 8%, astfel că bazinele cu crap de doi ani vor fi populate cu un număr de 59000 exemplare. 100 % ……………………………54600 pierderi 8 %………………………………… x x = = 4370 exemplare pirederi 546000 + 4370 59000 exemplare Dacă densitatea / m2 la crapul de doi ani este de 0,5 exemplare / m2 , suprafaţa necesară creşterii celor 59000 exemplare de crap de doi ani este de 12 ha. 0,5 exemplare ……………………………………..1 m2 59000 exemplare …………………………………x x = = 118000 m2 1 ha ……………………………………………..10000 m2 x ………………………………………………….118000 m2 x = = 11,8 ha 12ha Heleşteie de creştere de vara I În aceste heleşteie se creşte puietul de crap pescuit din haleşteiele de reproducere, sau predezvoltare până la pescuitul de toamnă când puietul, în urma sortării, este transferat în bazinele de iernat. Fundul heleşteului este prevăzut cu o reţea de canale drenoare, pentru a asigura reuşita pescuitului de toamnă. Popularea acestor heleşteie se va face la mijlocul lunii iulie. Inundarea heleşteielor de creştere de vara I se va face treptat cu scopul de a pune la dispoziţia puietului de crap noi zone de hrănire. Adâncimea heleşteului va varia între 0,5-1,2m. Pentru popularea heleşteielor de vara a-II-a sunt necesare 59000 de exemplare. Pierderile în heleşteiele de vara I sunt de 10-15%, astfel că, la populare, vor fi necesare 68000 de exemplare. 100…………………………………59000 exemplare 15………………………………….. x exemplare pierderi x = (59000*15)/100 = 8850 exemplare pierderi 59000 + 8850 68000 exemplare Dacă norma de populare pentru heleşteiele de vara I este de 100000 exemplare/ ha, pentru creşterea celor 68000 de exemplare avem nevoie de un heleşteu cu o suprafaţă de 0,68 ha. 68000 : 100000 = 0,68 ha HELEŞTEIE DE PREDEZVOLTARE Heleşteiele de predezvoltare sunt destinate creşterii puietului până la vârsta de 30-40 de zile. Alevinii de crap sunt pescuiţi din heleşteiele de reproducere după 6-7 zile de la ecloziune, caz în care se obţin de la o femelă 150000de alevini. De la cele 5 femele se obţin aproximativ 750000 alevini. Dacă densitatea în heleşteiele de dezvoltare variază între 500000-1000000 exemplare la hectar, atunci pentru cei 750000de alevini avem nevoie de heleşteie de predezzoltare cu suprafaţa de 0,75 ha. 1 ha ……………………………..1000000 alevini X …………………………………..750000 alevini X = (750000*1)/1000000 = 0,75 ha HELEŞTEE DE REPRODUCERE În heleşteele de reproducere se va realiza reproducerea naturală (depunerea icrelor, fecundarea şi incubarea lor, ecloziunea şi creşterea alevinilor), rolul lor fiind acela de a produce puietul necesar populării heleşteelor de creştere. Heleşteele de reproducere vor avea o suprafaţă de 400 m2 vor fi amplasate chiar la intrarea apei în crescătoria ciprinicolă, fiind situate departe de drum, apărate de vânturile dominante, de către dealurile din împrejurimi. Se vor construi 2 bazine de reproducere tip Dubisch, fiecare având o suprafaţă de 200 m2. Adâncimea lor fiind redusă (variind între 0,3-0,8m), favorizează o încălzire corespunzătoare a apei. Vor avea o formă dreptunghiulară, iar de-a lungul celor două diguri lungi vor prezenta un canal marginal de 0,6-0,8m adâncime, ce comunică cu un canal (lat de 3m şi adânc de 1,3m) limitrof digului aval. Aceste canale au rolul de a cantona reproducătorii după fecundarea icrelor şi alevinii înainte de mutarea în bazinele de predezvoltare. Vara, heleşteul se va prezenta sub forma unei platforme înierbate. Fundul bazinului va fi însămânţat cu Lollium perene în amestec cu Trifolium repens, sau, în lipsa seminţelor acestor plante, se poate însămânţa cu ovăz. Heleşteele de reproducere vor fi puse în funcţiune prin inundare primăvara, atunci când temperatura apei din canalul de alimentare ajunge la 18oC şi rămâne stabilă la această valoare timp de o săptămână. Instalaţiile de alimentare şi de evacuare a apei vor fi astfel dimensionate încât vor permite umplerea şi vidarea heleşteului de reproducere în maxim 2-3 ore. Dacă la popularea heleşteului de vara I avem nevoie de 68000 de exemplare, pentru reproducere vom avea nevoie de un număr de 5 femele. De la o femelă se poate obţine aproximativ 60000 de icre / kg masă corporală, ceea ce înseamnă că prolificitatea absolută este de aproximativ 200000 de icre / exemplar. La vârsta de 45 de zile, se obţin 20000 de puieţi de la o femelă, deci o supravieţuire medie de 10%. Dacă de la o femelă se obţin 20000 de puieţi, sunt necesare 4 femele pentru producerea celor 68000 de puieţi necesari populării heleşteului de vara I. Dar, pentru o mai mare siguranţă în obţinerea celor 68000 de puieţi, vom folosi la reproducţie 5 femele. Fiecărei femele i se va repartiza un numă de 2 masculi. Pentru realizarea reproducţiei se vor folosi 10 masculi şi 5 femele. Dacă pentru fiecare reproducător trebuie să se asigure o suprafaţă de 16 m2 , vom avea nevoie de 340 m2 heleşteu de reproducere. Se vor construi două heleşteie de reproducere, fiecare cu o suprafaţă de 200 m2. 1 reproducător………………….16 m2 21 reproducători ………………..X 340 m2 heleşteu de reproducere Pentru asigurarea cantitativă şi calitativă a puietului necesar populări bazinelor voi utiliza ca metodă de reproducere cea natural-dirijată. HELEŞTEIE DE IERNAT Spre deosebire de celelalte tipuri de helşteie, care se construiesc în rambleu, aceste heleşteie se construiesc în debleu. Se vor construi un număr de 3 heleşteie cu adâncime cuprinsă între 2-2,5 m. În primul lot de heleşteie se va ierna crapul de vara I, suprafaţa acestora fiind de 0,6 ha. 1 ha…………………………100000 exemplare x ha………………………..59000 exemplare x 0,60 ha de heleşteu de iernat crap de vara I Se vor construi 3 heleşteie de iernat, fiecare cu o suprafaţă de 0,2 ha. 1 heleşteu………………….0,2 ha x………………………………0,6 ha x = 3 heleşteie de iernat crap de vara I În al doilea lot de heleşteie se va ierna crapul de vara a-II-a, care va avea o suprafaţă de 1,1 ha. 1 ha……………………….50000 exemplare x ha……………………….54600 exemplare x = 1,1 ha Se vor construi 4 heleşteie de iernat, fiecare cu o suprafaţă de 0,2 ha şi unul cu o suprafaţă de 0,3 ha. 1 heleşteu………………………….0,2 ha x ……………………………………..1,1 ha x = 5,5 heleşteie În cel de-al treilea lot de heleşteie, cu o suprafaţă de 0,003 ha, se va ierna reproducătorii. 1 ha……………………….7000 exemplare x ha………………………21 exemplare x = 0,003 ha heleşteu de iernare pentru reproducători 2.5. POPULAREA HELEŞTEIELOR 2.5.1. POPULAREA CU CRAP Popularea heleşteielor se va realiza cu crap din rasa Dumbrava-Sibiu, care este o rasă adaptată la condiţiile din centrul ţării şi este rezistentă la boli. Această rasă omologată în 1963 s-a obţinut prin încrucişarea raselor Lausitz şi Galiţian, cu crapul de Olt. Este o rasă cu solzi, cu indice de profil cuprins între 1,8-2,1, cu un ritm rapid de creştere şi capul foarte mic. Prin exploatarea crapului din această rasă, se obţine o producţie de carne de peşte mai mare cu 37% faţă de exploatarea crapului Lausitz (STAN; 1986). 2.5.2. POPULAREA CU SPECII SUPLIMENTARE Pentru valorificarea superioară a resurselor naturale de hrană din bazinul piscicol şi mărirea producţiei la hectar crescătoria de crap se va mai popula şi cu alte specii de peşti. Bazinele piscicole vor fi populate cu lin care deşii are dezavantajul că se dezvoltă lent, are avantajul că este foarte rezistent (supravieţuieşte în ape complet stătătoare). Linul consumă preponderent hrana de fund, nevalorificată de crap, fapt care determină creşterea producţiei de peşte cu 15%. Numărul de exemplare de lin care se vor introduce ca peşte suplimentar este de un lin la trei crapi. Tabelul 7 Numărul lor este exemplificat în tabelul următor Tipul heleşteului Numărul total de crapi Numărul de lini Heleşteu de vara I 68000 22700 Heleşteu de vara a II-a 59000 19700 Heleşteu de vara a III-a 54600 18200 Mărirea producţiei de peşte se realizeaza si prin popularea cu o specie de peşti răpitori. Popularea crescătoriei cu peşti răpitori se face cu scopul de a transforma peştele sălbatic în carne de peşte cu valoare ridicată, se menţine o stare sanitară corespunzătoare în crescătorie, sunt înlăturaţi concurenţii la hrana crapului favorizând creşterea acestuia. Ca specie de peşti răpitori am ales pentru populare ştiuca. Prezintă avantajul că are o carne foarte gustoasă, este rezistentă la boli şi condiţiile de mediu (rezistă la temperaturi de peste 300 C şi un conţinut de oxigen solvit în apă de 0,8 mg/l ). În heleşteiele de creştere ştiuca va fi intrun procent de 8 %. Canalele din cadrul crescătoriei vor fi populate cu ştiucă. Popularea bazinelor se va face cu ştiuci mai tinere cu un an ca şi crapul din bazinul respectiv. Tabelul 8 Numărul de crapi şi ştiuci cu care se populează heleşteiele Tipul heleşteului Numărul total de crapi Numărul de ştiuci Heleşteu de vara I 68000 – Heleşteu de vara a II-a 59000 4720 Heleşteu de vara a III-a 54600 4370 Graficul 3 Reprezentarea grafica a populaţiei de peşti din bazinele de creştere 2.6. ALIMENTAŢIA CRAPULUI Alimentaţia crapului C1+ diferă de ce a crapului C2+ prin faptul că raţia crapului C1+ trebuie să predomine nutreţurile cu conţinut ridicat în proteine, iar la cel C2+ şi mai în vârstă predomină furajele bogate în glucide. Aceste dispoziţii au ca bază faptul că în vara a-II-a se înregistrează creşterea maximă a ţesuturilor, realizabilă pe baza unui raport proteic exogen ridicat, iar în vara a-III-a, o dată cu apropierea de maturitate, se acumulează mai mult grăsimi pentru care sunt necesari hidraţi de carbon (Rebreanu şi colab., 1991). Perioda de hrănire a crapului de consum pentru condiţiile climatice ale ţării noastre este cuprinsă între limirele de temperatură de 15-28oC, iar calendaristic, între luna mai şi octombrie. Distribuirea furajelor la crapul de consum în cadrul crescătoriei ciprinicole se va face după următorul tabel: Tabelul 9 Distribuirea furajelor la crapul de consum pe luni şi decade (după Bura şi colab.) Decada I II III Mai 5 1 2 2 Iunie 15 3 5 7 Iulie 27 8 9 10 August 33 10 11 12 Septembrie 15 7 5 3 Octombrie 5 3 2 – Distribuirea furajelor pe luni şi decade la puietul de crap se va face după următorul tabel: Tabelul 10 Distribuirea furajelor pe luni şi decade la puietul de crap (după Bura şi colab.) Puiet de crap Decada I II III Mai – – – – Iunie 6 1 2 3 Iulie 25 6 8 11 August 30 10 10 10 Septembrie 27 11 10 6 octombrie 12 6 6 – Din punctde vedere al naturii hranei pe care o consumă, crapul este o specie omnivoră care consumă hrană de origine vegetală şi animală. În hrănirea larvelor, a levinilor şi puietului de crap se disting 3 etape: -etapa hrănirii viteline, care este proprie primelor 2-3 zile de viaţă a larvelor -etapa hrănirii mixte, în care nutriţia se realizează pe seama rezervelor viteline şi a organismelor din mediul acvatic (fitoplanton), ea durând 2-3 zile -etapa hrănirii exogene, care debutează o dată cu momentul epuizării rezervelor viteline, când larvele se hrănesc cu zooplancton. Crapul este preponderent zooplanctonofag până la vârsta de 30-40 de zile, după care devine treptat bentonofag. Începând cu vârsta de 20-24 de zile puietul trebuie alimentat şi cu hrană suplimentară, bogată în proteine. Raţia de hrană Reprezintă cantitatea de substanţe nutritive, din diferite furaje, necesare pentru o perioadă dată (24 ore) care diferă în funcţie de : specie, rasă, vârstă,sex, destinaţie, stare fiziologică etc. pentru satisfacerea funcţiilor vitale şi obţinerea producţiei planificate. Cerealele folosite în raţiese vor măcina la mori cu ciocane, după care se vor amesteca cu unele componente, conform reţetelor prestabilite. La crapul tânăr, raţia zilnică de furaje reprezintă 2-3% din masa corporală a peştelui, pe când la cel mai în vârstă, atinge 3-5%. Reproducătorii consumă cu predilecţie hrană naturală, care favorizează dezvoltarea organelor genitale, fapt ce impune fertilizarea sistematică a bazinelor în care se întreţin reproducătorii (Rebreanu şi colab.,1991). Necesarul de furaje În heleşteiele de vara a III-a, necesarul de furaje se stabileşte cu ajutorul următoarei formule: H = N(G – g) – P * K H = cantitatea totală de furaje (kg) N = numărul exemplarelor de peşti care se furajează (buc.) G = greutatea individuală către care se tinde (kg) g = greutatea individuală la populare (kg) P = prod. piscicolă care se poate obţine pe baza hranei naturale (kg) K = consumul mediu specific al amestecului de nutreţuri Rezultă: H = [ 54600(1,2 – 0,4) – 700 x 35] x 2,86 H = 19180 kg furaje Întrucât o dată cu creşterea temperaturii apei, creşte atât cantitatea de hrană consumată, cât şi gradul ei de asimilaţie, administrarea furajelor se va face după următorul tabel. Tabelul 11 Distribuirea pe luni a furajelor la crapul de vara a-III-a Luna Ponderea (%) Cantitatea (kg) Mai 5 950 Iunie 15 2877 Iulie 27 5178 August 33 6328 Septembrie 15 2877 Octombrie 5 950 În heleşteiele de vara a-II-a necesarul de furaje este: H = [ 59000 (0,4 – 0,05) – 700 x 12] x 3,87 H = 12250 kg furaje Tabelul 12 Distribuirea pe luni a furajelor la crapul de vara a-II-a Luna Ponderea (%) Cantitatea (kg) Mai 5 612 Iunie 15 1837 Iulie 27 3307 August 33 4045 Septembrie 15 1837 Octombrie 5 612 În heleşteiele de vara I necesarul de furaje este: H = [ 68000 (0,05 – 0,003) – 700 x 0,68 ] x 3,66 H = 9955 kg furaje Tabelul 13 Distribuirea pe luni a furajelor la crapul de vara I Luna Ponderea (%) Cantitatea (kg) Mai – – Iunie 6 597 Iulie 25 2488 August 30 2986 Septembrie 27 2687 Octombrie 12 1194 Necesarul de furaje pe zi se determină împărţind cantitatea lunară de hrană la numărul de zile de furajare din luna respectivă. Pentru o mai bună valorificare a bazei trofice (fapt ce contribuie la scăderea preţului de cost pe unitatea de produs),a şaptea zi din săptămână nu se vor administra furaje. Graficul 3 Reprezentarea grafică a necesarului de furaje pe luni în heleşteiele de creştere În hrana puietului se va administra furaje combinate de tip Prestarter: R1 pentru perioada de vârste cuprinsă între 5-21 de zile R2 pentru perioada 22-120 de zile Tabelul 14 Structura raţiilor Prestarter Proporţia de participare pentru reţetă (%) R1 R2 Făina de peşte 13 3 Făină de carne 8 2 Drojdie furajeră 6 3 Şrot soia 23 20 Şrot floarea soarelui 14 21 Grâu 22 16 Porumb 13 14 Fosfat dicalcic 1 3 Premix vitamino-mineral 1 1 Proteină brută (%) 33,57 25,82 Înainte de administrare, furajul combinat din reţeta Prestarter R1 se macină, se trece prin site de 0,1 mm şi se administrează în stare uscată, în 6-8 tainuri / zi, în zona malului. Reţeta Prestarter R2 se distribuie în 2-4 tainuri / zi la 10 mese / ha Tabelul 15 Reţetă de furajare a puietului Specificare Proporţia de participare (%) Şroturi de floarea soarelui 38 Uruială de porumb 33 Gozuri valoroase 15 Uruială de orz 11 Drojdie furajeră 3 Pentru o bună dezvoltare în hrana puietului cea mai mare pondere o deţin substanţele proteice. Tabelul 16 Crapul în vârstă de o vară se va furaja cu următoarea raţie: Specificare Proporţia de participare (%) Şroturi 35 Gozuri 32 Porumb uruit 31 Drojdie furjeră 2 În cazul crapilor de 2-3 veri, se reduce cantitatea de substanţe de natură proteică din raţie în favoarea celor care conţin cantităţi mai mari de hidraţi de carbon. Tabelul 17 Crapul în vârstă de două şi trei vari se va furaja cu următoarea raţie: Specificare Proporţia de participare (%) Uruială de porumb 90 Nutreţuri de origine animală 10 Pentru atingerea producţiei scontate de 1800 kg peşte / ha trebuie să se administreze 3,7-4,2 kg furaj / kg spor, 4,25-4,57 UN / kg spor (Alexandrescu 1983). 2.7. PREGĂTIREA NUTREŢURILOR ŞI DISTRIBUIREA LOR Pentru o mai bună utilizare a nutreţurilor de către crapi,acestea se vor distribui după o prealabilă pregătire a lor. Leguminoasele se vor ditribui fie sub formă de făină, fie sub formă de urluială. Înainte de a fi distribuite vor fi ţinute în apă cel puţin 2 ore. Prin acesta se va preântâmpina plutirea lor la suprafaţa apei şi se va ridica gradul de digestibilitate a hidraţilor de carbon. Furajele se distribuie pe mese speciale, amplasate sub nivelul apei, în anumite puncte marcate prin pari. Mesele se vor confecţiona din scânduri (aşezate sub apă la o adâncime de 0,5 m) în suprafaţă de 1,5 / 1 m. Scândurile care alcătuiesc masa se vor fixa pe 4 stâlpi ce sunt înfipţi pe fundul bazinului. Pentru fiecare ha de heleşteu se vor amplasa câte două asemenea mese. În total se vor utiliza 96 de mese, conform tabelului numărul 16. Distribuţia furajelor în heleşteie se va efectua cu lopata din barcă. Tabel nr.18 Numărul de mese necesare amenajării ciprinicole Heleşteu Suprafaţa (ha) Număr de mese Heleşteu vara I 35 70 Heleşteu vara a-II-a 11,8 24 Heleşteu vara a-III-a 0,68 2 CONCLUZII Într-o exploatare ciprinicolă sistematică cu circuit închis cu o suprafaţă a luciului de apă de 50 ha şi o producţie de 1800 kg crap/ha se poate recolta o producţie anuală de 63000 kg crap C2+. Pentru realizarea producţiei scontate în circuit închis, în fermă trebuie să existe heleşteie de creştere, care să totalizeze 47,68 ha, din care 35 ha heleşteie de creştere vara a III-a, 12 ha heleşteie de creştere vara a II-a şi 0,68 ha heleşteie de creştere vara I. În urma calculelor a rezultat că sunt necesare 7 familii de reproducători, pentru asigurarea fluxului tehnologic în circuit închis. În fiecare primăvară, la populare, pentru realizarea producţiei de 63000 kg crap, heleşteiele trebuiesc populate cu 54600 exemplare C2, 59000 exemplare C1 şi 68000 exemplare C0 . Prin creşterea linului ca specie suplimentară, anual se poate obţine o cantitate de 3180 kg lin, iar prin creşterea ştiucii ca specie de răpitori, anual se poate obţine o cantitate de 2180 kg ştiucă. Pentru a se obţine o productivitate piscicolă suplimentară de 1100 kg/ha, peştilor trebuie să li se administreze o cantitate de 19180 kg amestec furajer în vara a III-a, 12250 kg amestec furajer în vara a II-a şi 9955 kg amestec furajer în vara I. BIBLIOGRAFIE: ALEXANDRESCU I. – 1973 – Călăuza crescătorului de peşti în iazuri şi heleşteie; Ed. Ceres, Bucureşti. BÂRCA Gh., SOILEANU B., – 1976 – Amenajarea şi exploatarea apelor interioare piscicole, Ed. Agrosilvică, Bucureşti. BURA M., CORNEA I., BUTILCA G., GROZEA A. – 1995 –Studiu privind maturarea produselor sexuale la reproducătorii de crap din rasele Lausitz şi Galiţian, injectaţi cu suspensie hipofizară; Lucr. Şt. Vol 28, Zootehnie şi Biotehnologii, U.S.A.B. Timişoara. BURA M., GROZEA A., – 1995 – Înfiinţarea unei crescătorii pentru crap (Cyprinus carpio); Agricultura Banatului, An II, nr. 4, U.S.A.B. Timişoara. BURA M., GROZEA A., -1995 – Amenajarea unui iaz pentru creşterea dirijată a peştilor, Agricultura Banatului, An II, nr. 7, U.S.A.B. Timişoara. GROZEA, A., BURA, M., Creşterea crapului, edit. De Vest, Timişoara, 2002 KASZONI Z. – 1974 – Creşterea peştilor în iazuri şi heleşteie, Ed. Ceres, Bucureşti. POJOGA I., NEGRIU R., – 1982 – Metode şi tehnologii noi aplicate în piscicultură; Biblioteca Agricolă, Bucureşti. POJOGA I., NEGRIU R., – 1988 – Piscicultura practică; Ed. Ceres, Bucureşti. POJOGA, I., Piscicultura modernă în apele interioare, edit. Ceres, Bucureşti, 1977 REBREANU L. – 1984 – Curs de piscicultură; Lito I.A.T. REBREANU L., BURA M. – 1986 – Îndrumător de lucrări practice la piscicultură, Lito I.A.T. REBREANU L., STAN T., BUD I., – 1991 – Tehnologia producţiei piscicole (curs unic); Lito I.A.T. VOICAN V. – 1973 – Valorificarea iazurilor prin creşterea crapului; Redacţia revistelor agricole. VOICAN V., RĂDULESCU I., LUSTUN L., -1981- Călăuza piscicultorului; Ed. Ceres, Bucureşti.

Publicat în agricultura

Hală pentru creşterea puilor de carne(Creşterea broilerilor)

•iunie 9, 2011 • Lasă un comentariu

Hală pentru creşterea puilor de carne

Până la 30 iunie 2012, pe baza datelor ce vor fi disponibile, a rapoartelor din fiecare ţară şi a cercetării ştiinţifice aplicate diferitelor tehnologii de creştere a puilor de carne, Comisia va depune raportul la Parlamentul European şi la Consiliu, cu privire la modul în care decurge aplicarea Directivei 2007/43/CE, prin care sunt stabilite normele minime de protecţie şi bunăstare a puilor destinaţi producţiei de carne.

Societate comerciala vinde panouri sandwich cu izolatie spuma poliuretan incepand cu pretul de 10 euro MP fara TVA. Societatea noastra va mai poate oferii si toata gama de accesorii necesara la pretul de 4 euro/ML(pret mediu),elemente de etansare si fixare(silicon neutru,suruburi)-3% din valoarea panourilor Relatii la Tel. 0751267212

Creşterea broilerilor

În creşterea puilor de carne, cea mai importantă perioadă pentru succesul în acest domeniu sunt primele zece zile. Aşadar, pentru a veni în întâmpinarea dumneavoastră, vă prezentăm măsurile necesare pentru obţinerea unui maxim de eficienţă economică din creşterea şi exploatarea unei serii de pui de carne.

Pentru perioada primelor zece zile de viaţă a puilor trebuie să vă asiguraţi că: efectivul de pui este uniform, greutatea corporală se încadrează în standardul hibridului, penajul are un aspect bun şi puii sunt rezistenţi la stres.

Pentru o bună pornire în această perioadă trebuie să luaţi în considerare următorii factori: aerul, temperatura, lumina, apa şi mâncarea.
Astfel, dacă înţelegeţi că aceste lucruri sunt prioritare, ele vă vor asigura 50% din reuşita exploatării efectivelor de pui.

Pregătirea adăpostului pentru populare

Înaintea populării halei cu pui trebuie să fiţi siguri că spaţiile de creştere au fost bine decontaminate, utilajele de creştere şi exploatare existente în hala de producţie funcţionează la parametri normali şi asigură factorii optimi de microclimat, de furajare şi de adăpare.

• Decontaminarea halei de creştere

Este o etapă deosebit de importantă pentru realizarea unui mediu de creştere cât mai curat. De executarea corectă a acestor lucrări depinde în mare măsură sănătatea puilor introduşi în spaţiile de creştere. Randamentul de siguranţă microbiologică a puilor poate ajunge la un procent de 80%, dacă se respectă întocmai măsurile sanitare veterinare de prevenire a bolilor la pui.

În momentul efectuării curăţeniei şi decontaminării nu trebuie să omiteţi: tubulatura instalaţiilor de admisie şi evacuare a aerului din hală; pereţii şi tavanul halei; instalaţiile de adăpare şi, unde există, bazinele de rupere a presiunii; antecamera adăpostului; perimetrul din exteriorul halei; podeaua; controlul insectelor.

• Apa

Un element esenţial în creşterea şi exploatarea puilor de carne este apa. Se cunoaşte faptul că din organismul păsărilor 70% este apă, deci trebuie să acordăm o atenţie mărită acestui factor. În primele zece zile de viaţă, puii consumă în fiecare zi o cantitate de apă mult mai mare decât greutatea lor corporală. Astfel, un obiectiv prioritar este asigurarea necesarului de apă, cantitativ şi calitativ.

Din punct de vedere al analizei apei trebuie urmărite două direcţii: caracterele chimice (analizele trebuie efectuate la fiecare început de serie şi, în mod obligatoriu, la deschiderea unei noi surse de apă) şi caracterele microbiologice (trebuie analizate la ieşirea din sursă dar şi la nivelul adăpătorilor din halele de producţie).

Figura 1
Consumul de apă în funcţie de greutatea vie şi vârstă

• Lumina

Lumina are un rol deosebit în stimularea organismului puilor de carne. Pentru a realiza un iluminat corect, trebuie să avem în vedere următoarele: adăpătorile iluminate foarte bine; hrănitorile iluminate foarte bine; fluxul luminos trebuie să fie distribuit uniform la nivelul întregului adăpost.

• Aşternutul

Are un rol deosebit de important, pentru că nu permite contactul direct al puiului cu pardoseala şi menţine o temperatură constantă, absoarbe umiditatea provenită din dejecţii.

Din punct de vedere calitativ, acesta trebuie să fie curat, să nu conţină germeni patogeni. Pentru a asigura o bună protecţie termică, stratul trebuie să fie gros de minimum 10 cm. Indiferent de materialul folosit – rumeguş, paie, coji de floarea soarelui, acesta trebuie să fie uniform împrăştiat şi să nu fie mărunt, pentru a preveni ingerarea de către pui.

• Temperatura

Temperatura din hală trebuie să fie de 26-28oC, iar în zona de creştere de 32-34oC. Pe timp de iarnă, temperatura va fi asigurată cu 36-48 de ore înainte de populare, iar pe timp de vară cu 24 de ore.

• Ziua 1: se vor asigura 40 de pui/m2; astfel, pentru un areal de 4,5 m în diametru, se va asigura o sursă de încălzire de minim 2500 Kcal;
• Ziua 4: vor fi 35 de pui/m2;
• Ziua 7: vor fi 30 de pui/m2;
• Ziua 10-12: puii vor fi lăsaţi pe toată suprafaţa halei;

După ziua 10-12, hrănitorile şi adăpătorile vor fi redistribuite pe toată suprafaţa halei de creştere şi se va avea grijă ca instalaţiile de încălzit să asigure o temperatură constantă pe tot perimetrul de creştere. (foto 1)

Neasigurarea confortului termic în primele zece zile, va duce automat la compromiterea efectivului de pui. Aşadar acest factor trebuie să fie foarte bine controlat. Nu trebuie neglijate nici adăparea şi nici furajarea, care trebuie să fie administrate în cantitatea necesară, iar dispozitivele de hrănire şi adăpare să asigure frontul pentru întreg efectivul de pui.

Recepţia puilor şi prima oră de la populare

• Recepţia puilor

Aceştia trebuie să fie descărcaţi din maşinile de transport pe cât posibil pe întuneric, iar intensitatea luminii din zona de creştere trebuie să fie din nou verificată. Acum se for efectua ultimele ajustări cu privire la înălţimea adăpătorilor şi hrănitorilor.

Înaintea populării, cu 48 de ore, adăpostul se va încălzi la temperatura de 22-24oC, iar înainte cu 4 ore de la populare se va pune apă în adăpători şi temperatura se va ridica la cerinţele hibridului achiziţionat.

În momentul introducerii efectivelor de pui în hală, temperatura şi umiditatea trebuie să aibă valorile necesare primei zi, specificate în ghidurile de exploatare a puilor de carne. În apă se va administra vitamina AD3, E şi Oxivit S în cantitatea specificată pe ambalaj (sau alte medicamente în funcţie de schema de tratament adoptată). Tratamentul va fi efectuat în perioada 1-3 zile. După trei ore de la populare, va fi introdus şi furajul în hrănitori. Nutreţul combinat pentru perioada 1-21 zile va fi de tip demaraj, sub formă de brizură.

• Prima oră de la populare
• se va urmări cu atenţie sistemul de încălzire, pentru a funcţiona la temperatura prevăzută în ghidul tehnologic al hibrizilor respectivi;
• trebuie să ne asigurăm că intensitatea luminoasă şi uniformitatea fluxului luminos se încadrează în parametri;
• numărul de pui distribuiţi sistemului de hrănire şi de adăpare este corespunzător.

Trebuie să vă faceţi timp, în prima oră, pentru a observa cu atenţie comportamentul puilor cât şi modul de funcţionare a tuturor instalaţiilor din adăpost.

Temperatura din adăpost cât şi curenţii de aer sunt sesizaţi imediat de către pui. Astfel, dacă o să urmăriţi cu atenţie distribuţia acestora în perimetrul de creştere, vă puteţi da seama dacă sunt probleme sau nu. (foto 2)

Din punct de vedere al consumurilor de apă, se consideră că pentru fiecare kg de furaj consumat se consumă 2 litri de apă. Consumul de apă şi de furaje este influenţat de o multitudine de factori, cum ar fi:

Calitatea furajului şi a apei;
Hrănitorile şi adăpătorile utilizate;
Programul de lumină şi intensitatea luminoasă;
Temperatura şi umiditatea din halele de creştere;
Hibrizii folosiţi;
Densitatea puilor.

O atenţie deosebită trebuie acordată faptului că efectivele de pui de carne trebuie să se încadreze în valorile de greutate şi a consumurilor de furaje. Abaterile foarte mari vor duce la apariţia greşelilor de tehnologie, care trebuie identificate şi corectate imediat.

Mortalitatea apărută în primele şapte zile se datorează staţiei de incubaţie. După această perioadă, se datorează greşelilor de tehnologie şi de exploatare a puilor de carne. Mortalitatea normală variază între 1 şi 4% din efectiv, pe toată perioada de creştere, dacă sunt respectate măsurile profilactice sanitare veterinare specifice şi nespecifice.

Tratamente şi profilaxie

În practică se aplică mai multe scheme de tratament şi vaccinări profilactice. Schemele de tratament şi vaccinări se vor aplica numai după consultarea medicului veterinar responsabil de exploataţiile de pui de carne. Pentru a veni în sprijinul crescătorilor, prezentăm trei variante de scheme aplicate pentru menţinerea stării de sănătate a efectivelor de pui de carne (tabel).

DE REŢINUT

1.    Nu se efectuează tratamente cu antibiotice cu trei zile înainte de vaccinare şi în timpul vaccinării.
2.    Nu se decontaminează apa de băut în timpul vaccinării, dacă aceasta se realizează prin apă.
3.    Nu se mai fac tratamente cu zece zile înainte de sacrificare.
4.    Se recomandă consultarea medicului veterinar în momentul apariţiei unui caz de boală.
5.    Toate măsurile sanitare veterinare pentru asigurarea stării de sănătate a efectivelor de păsări, se vor realiza sub stricta supraveghere a medicului veterinar.

Scheme de tratament şi vaccinare

(sursa, I. Văcaru-Opriş şi colaboratorii, Sisteme şi Tehnologii de Creştere a Puilor de Carne, 2005)

• MB* = vaccin ABIC Israel
• PPA = pseudopestă aviară
• B.I.A = bursită infecţioasă aviară

Articol publicat în revista Ferma nr. 2(46)/2007

http://www.euroestprodcom.ro/index.html

Leonard Constantin Stafie

Publicat în agricultura

Parametrii de crestere:

•iunie 9, 2011 • Lasă un comentariu

Utilizarea furajelor vandute de magazinele Agroland pentru cresterea puilor de carne reprezinta un avantaj datorita urmatoarelor caracteristici ale acestor furaje:

materii prime de calitate incorporate in furaje
retete performante
aminoacizi, vitamine si minerale la nivel optim
proteina vegetala usor digerabil a
grasime vegetala din “full-fat” soia
extracte naturale din plante

Se pot folosi nutreturi granulate Viva Bio care se administreaza direct puilor de carne, sau concentrate PVM.

Tratamente necesare:

Administrare in apa de baut: Novimin Antistres (polivitamine) – pentru un start optim. Dozaj: 0,5 ml/l apa, primele 3 zile apoi la interval de 2 saptamani, cate 3 zile. Acidifiant Nutrisure (produs natural) – rol antibiotic si stimulator de crestere prin imbunatatirea digestiei. Dozaj: 1ml/l apa, permanent. Se gasesc in magazinele AGROLAND
Vaccinarea contra Pseudopestei ziua 9 si 24 si in ziua 14 contra Bursitei. Contactati medicul veterinar

Verificati singuri conditiile de crestere la puii de carne!

Urmariti urmatorii parametrii de crestere care trebuie respectati pentru obtinerea unor rezultate bune:

dezinfectia adapostului
apa proaspata si furajare la discretie
lumina minim 23 de ore si temperatura de 30-32C in prima saptamana, scazand saptamanal cu 2 grade C
densitate 16pui/mp (dupa 3 saptamani)
aer proaspat permanent si asternut curat si uscat permanent
umiditatea aerului 60-70%
vaccinarea contra pseudopestei la 9, 24, si 48 de zile si a bursitei la 14 zile.

Parametrii de crestere:

perioada	temperatura	consum/greutate
1-7 zile	30-32C	0.150kg furaj/pui 115 g
8-14 zile	27-29C	0.450kg furaj/pui 300-400 g
15-21 zile	25-27C	0.950kg furaj/pui 600-700g
22-28 zile	23-25C	1.650kg furaj/pui 900-1100g
29-35 zile	21-23C	2.500kg furaj/pui 1300-1600g

Puii de carne se recomanda a fi crescuti pana la varsta de 42 de zile, maxim doua luni, perioada in care sporurile de crestere sunt foarte bune si consumul de furaje este mic. Puii pot creste in greutate si in continuare dar consumul de furaj pentru un kg spor este mai mare.

http://vivabio.ro/category/produse/pasari/nutreturi-combinate-nc/nc-pentru-broileri/

Publicat în agricultura

ROMANIIDINCALPE

poze si muzica NZ

CIUPERCI

Blowing in the wind

de salud….

gafas

Cultivo de Champiñones

aves………

crapul

Hală pentru creşterea puilor de carne(Creşterea broilerilor)

Hală pentru creşterea puilor de carne

Creşterea broilerilor

Parametrii de crestere:

Email Subscription

categori

Arhive

Cele mai bine evaluate

Link-uri

Meta